OPINIA MEA: De ce votez ALDE

3
815
ALDE

De ce votez ALDE?

  • Deoarece Călin Popescu Tăriceanu rămâne cel mai bun premier al României, iar perioada 2005-2008 a fost perioada de maximă creştere economică a României.
  • Deoarece ALDE ştie că liberalismul trebuie neapărat să aibă şi o componentă socială şi să nu fie orientat exclusiv către marile afaceri, sau doar către protejarea capitalului privat. De aceea s-a şi creat, de altfel, USL !
  • Deoarece liberalii, conservatorii şi ţărăniştii (şi nu numai ei) din Mangalia au ştiu să treacă peste gesturile politicianiste şi să creeze un pol de dreapta cu o platformă orientată şi către fenomenul social şi care să guverneze oraşul după 8 ani de dezastru.
  • Deoarece nu cred în soluţiile „miraculoase” impuse de la „centru”, oricare ar fi acesta, Constanţa sau Bucureşti, precum nu cred nici în lideri care nu au încredere în cetăţenii Mangaliei, cei pe care ar trebui să-i conducă. Nu am de asemenea încredere în lideri care nu locuiesc în Mangalia şi care declară public că nu lucrează decât cu prietenii din copilărie sau cu oameni pe care-i cunosc de peste 20 de ani !
  • Deoarece, la Mangalia, reprezentanţi de frunte ai liberalismului (profesori, medici, avocaţi, ingineri, economişti, patroni etc) au renunţat demult la fantoşa politică ce se numeşte acum PNL-Mangalia şi s-au reunit sub sigla ALDE.
  • Fiindcă nimic din ce s-a construit şi nimic din ce s-a construit în Mangalia în ultimii 4 ani (dacă şi cum a fost finalizat!) nu a adus vreun plus la bunăstarea cetăţenilor oraşului, ci doar a unor grupuri de interese.
  • Deoarece ALDE susţine un primar care-şi propune repararea stricăciunilor produse şi revenirea la traseul normal al unui oraş, altădată mândria României!
Ovidiu-Mihalache
Ovidiu Mihalache, 24.05.2016.

Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


3 COMENTARII

  1. Mai mult autorul articolului a scris despre votul anti-X decat despre votul sau pro-ALDE. Ca Tariceanu a fost bun prim-ministru e discutabil, dar nici nu conteaza pentru ca nu vine sa conduca Mangalia. Apoi ALDE Mangalia nici nu are candidat la primarie. Apoi ALDE Mangalia are un lider despre care nu as vrea sa-i vorbesc istoricul, credibilitatea ca nu va fi corupt e zero. Iar ALDE nu stie de ce factura este. Social-democratia in realitate este de modelul societatii suedeze, unde social-democratia a creat acele realizari economico-sociale. SPD in Germania a fost la guvernare in perioada in care Germania s-a ridicat si a devenit liderul Europei. Social-democratia nu este fesenism, sau comunism, sau sindicalism.
    Socialismul fara capitalism este comuism. Capitalismul fara socialism este fascism. Social-democratia este simbioza intre o societate protejata social si incurajarea performantei, adica meritocratie. Ma refer la social-democratie ca si concept politic. La noi in tara social-democratia a fost altceva, liberalismul a fost altceva, iar restul au fost doar grupuri de interese, s-au inventat partide pentru ca unii nu au vrut sa renunte la ciolan. Cate partide a inventat Basescu?
    Revenind la subiect, ALDE este discutabil ca si partid national, dar noi sa ne referim la Mangalia. Cine e ALDE? Oamenii care au fost ALDE Mangalia si au muncit fara interese politice, au plecat la venirea camarilei lui Iorgus. Asa ca articolul nu este despre “de ce votez ALDE”, ci despre “votez camarila lui Iorgus pentru ca urasc pe Radu”. Are libertatea sa voteze cu cine doreste. Dar pentru cei care citesc pun in balanta alternativa constructiva, pe care o ofera astazi echipa de tineri care conduc astazi PSD-ul si au avut forta sa excluda pe Iorgus din PSD, unde se instalase ca un cancer, la fel cum s-a instalat in ALDE.

  2. Din câte știu eu Iorguș a plecat din PSD, nu a fost exclus. Iar ”echipa tânără” din PSD a guvernat Mangalia după Iorgus și a condus ca de obicei sub același slogan: ”După mine potopul”. Personal nu mai sunt dispusă sa mai fac o încercare cu ei nici să fie toți poleiți cu aur. Au avut șansa lor pe vremea lui Tusac, când ne-au lăsat fără căldură. Atunci trebuiau să-și excludă primarul și să demonstreze că le pasă de noi, dar ei îl mângâiau frumos pe spate și ne jigneau inteligența spunându-ne cât bine ne fac ei nouă, cum ne conservă ei la rece să nu ne stricăm. Acum vor să ne mai ofere un potop? Mulțumesc dar nu. Sper, cred că PSD-ul a murit, iar aceste alegeri vor constitui funerariile PSD-ului în Mangalia.

  3. OZZY, lasă-ne!
    După locale, PSD, ALDE şi UNPR se vor alia politic. Astea vor fi şi directivele în plan local pentru “partidul pe care tocmai vi l-aţi luat înapoi”.
    Strategia deja se aplică, orice ai încerca tu să jonglezi. Mai citeşte şi tu presa centrală, că eşti în urmă rău de tot! Pe bune!

Leave a Reply