Cristi are nevoie de ajutorul nostru pentru a trăi

0
929

banner-cristi

Cristi este un puști de 8 ani a cărui viață s-a schimbat dramatic în ultima lună. Câteva vânătăi aparent banale care i-au apărut pe picioare au fost semnalul de alarmă care l-a trimis la spital. Acolo, după analize amănunțite, Cristi a primit un diagnostic cumplit: sindrom mielodisplazic, o boală gravă și extrem de rară. Părinții au decis ca tratamentul și următoarele investigații ale lui Cristi să fie făcute la o clinică din Germania unde șansele lui la viață sunt maxime. Costurile sunt însă enorme pentru familie și, ca să rămână acolo, Cristi are nevoie de ajutor.

Îl puteți ajuta pe Cristi, dar și pe alți copii, donând 2 Euro printr-un SMS la numărul 8848* în fondul de solidaritate al Campaniei “Vreau să ajut”.  

Cristi a fost, până la finalul lunii trecute, un băiat care învăța bine, care iubea mișcarea și timpul liber petrecut în natură, cu părinții și sora lui mai mică. De la finalul lunii trecute, Cristi a devenit un copil care se războiește cu moartea.

”La Freiburg este o clinică mare cu un spital foarte bun pentru copii, cu șanse mari de tratament în această boală. În acest diagnostic este foarte important să ai aparate foarte performante și laborator la fel.” Bianca Tasinschi, mama lui Cristi.

*Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donatiile de pe abonament. În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

CUM POŢI AJUTA

Un SMS de 2 EURO la numărul 8848, ar putea fi sfârșitul suferinței pentru Cristi.

Nu se percepe TVA pentru donaţiile de pe abonament.

În reţelele Telekom Romania Mobile şi Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reţinut la achiziţionarea creditului.

Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în reţeaua Vodafone utilizatorii nu plătesc TVA.

De asemenea, puteţi dona (Cristi vă mulţumeste şi pentru acest gest minunat) prin Telekom România, telefonie fixă, formând:

0 900 900 301– 10 euro/apel; 0 900 900 303 – 3 euro/apel; 0 900 900 305 – 5 euro/apel *Nu se percepe TVA.

Prin PayPal 

Sau direct, în conturile Fundaţiei Mereu Aproape, cu menţiunea “Cristi Tasinschi ”.

CIF 18212553:

în lei: RO 05 BRDE 450 SV 0729 533 4500

în Euro: RO 31 BRDE 450 SV 2376 153 4500

deschise la BRD GSG SMCC, cod SWIFT BRDEROBU

Mai mult, aici:

http://fundatiamereuaproape.ro/cristi-are-nevoie-de-ajutorul-nostru-pentru-a-trai/


 

MangaliaNews.ro, 01.05.2016.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply