Cât de frumoși sunt românii de Paști!

0
729

lucian_avramescu

     Am stat la coadă, într-o prăvălie modernă, cu nume americănesc și cărucioare în care pui tot ce-ți poftește inima și-ți aprobă buzunarul, azi. Apoi am împins căruțul în coada celei mai scurte, mi s-a părut mie, cozi. Splendidă agitație, frumos popor, caldă rânduială! Nimeni n-a țipat la nimeni, iar persoana din fața mea, o doamnă cu ruj discret peste obrazul unei vârste aproximative, a întors zâmbitoare capul, scuzându-se parcă pentru că eu i-am atins călcâiul, în necontrolata mea grabă, cu căruța pe care o pilotam. Nimeni nu se grăbea cu toate că toți se grăbeau.

     La coada de alături am citit, pe fruntea bombat-înaltă a unui tânăr, ceva care m-a dus spre profilul visător al lui Eminescu. Un bărbat cu barbă care așteapta ca soața să-i transfere pachetele din căruț în sacoșe, afișa o bonomie resemnată a sprâncenelor care nu s-au încruntat cât am stat țintă cu ochii pe el. Poate că e un văr de-al patrulea al lui Brâncuși! De ce n-ar fi?! Suntem de-un neam cu făuritorul Infinitului sub formă de Coloană. De ce neamurile lui oltenești nu s-ar găsi la coadă cu mine în acest magazin și de ce n-ar fi aici nepoții lui Enescu și vecinii de sânge ai lui Cioran, Eliade și, că tot a locuit la Vălenii de Munte, ginerii lui Iorga?

     E vinerea mare, poporul din Ierusalim îl bate în cuie pe cel pe care l-a adulat cu smicele de măslin acum o săptămână, oamenii se schimbă de la o zi la alta, doar noi rămânem, și-n vinerea mare, aplecați spre o cumsecădenie care ne vine din oase, din ancestral, din demult, din vecii.

     Vă invităm să citiți articolul integral AICI. Sâmbătă, 30 aprilie 2016.

Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply