Comunicat de presă Bociog Ștefan Dragoș: De ce am ales ALDE

0
735

dragos_bociog

Dragi prieteni, implicaţiile evenimentelor care au avut loc în ultimele zile pe scena politică din Mangalia, sunt enorme. Schimbarea în ultimul moment a candidatului PSD care creştea în sondaje cât şi scindarea echipei care se crease, nu denotă altceva decât vânzarea Mangaliei de către PSD Constanţa primarului Radu Cristian. Prin negocieri politice la nivel de judeţ este anulată voinţa cetăţeanului de a alege liber. Încă o dată primarul se doreşte a fi impus de la Constanţa pentru a servi, ca şi până acum, interesele Constanţei.
Nu doresc să iau parte la acest act de trădare şi consider că, prin manevre politice, ne este răpit tuturor dreptul de a alege liber şi de a schimba lucrurile de care suntem nemulţumiţi. Am decis aşadar să părăsesc PSD Mangalia cu regret, pentru că încă cred în bunele intenţii ale echipei de acolo dar, din păcate, în partidele mari, bunele intenţii şi echipele sunt deseori sacrificate pentru interese la “nivel înalt”.
M-am înscris în ALDE şi candidez pentru ALDE, pentru că ţin cu oraşul Mangalia, nu cu grupurile de la Constanţa, care îşi împart sferele de influenţă, la o masă. Am venit în ALDE pentru că este, la acest moment, singurul partid care acţionează independent şi care doreşte realmente o schimbare în administraţia locală. Am venit în ALDE pentru că această formaţiune sprijină candidatura domnului Zanfir Iorguş, singura noastră şansă de a ieşi din ghearele Constanţei.
Consider că este de datoria mea să fac acest pas, să nu iau parte la înţelegeri care anulează practic votul popular. Fac parte din rândul celor care mai cred că lucrurile pot fi îndreptate în bine, dacă există voinţă şi implicare. Voi lupta în continuare pentru recâştigarea demnităţii oraşului nostru.
Consilier local,
Bociog Stefan Dragos.

MangaliaNews.ro, joi, 28aprilie 2016.


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply