Comunicat de presă – Leonard Tănase, președintele ALDE Mangalia

2
881

candidatura-zanfir-iorgus

     În 2008, în urma unei înțelegeri la nivelul Constanței intre PSD si PNL, Claudiu Tusac devenea primarul Mangaliei.
      În 2012, în urma unei alte înțelegeri între PSD și PNL, tot la nivelul Constanței, Radu Cristian devenea primarul Mangaliei.
     In 2016, o altă înțelegere, tot între PSD si PNL, tot la nivel de Constanța, scoate din cursă candidatul anunțat al PSD, cu șansă reală de a câștiga primaria, netezind drumul către un nou mandat pentru primarul PNL in funcție, Radu Cristian.
     Ajunge!
     Ultimii 8 ani au fost dezastruoși pentru Mangalia. Ura, scandalurile, incompetența si mizeria din ultimii 8 ani au transformat Mangalia din orașul frumos si viu, în care eram mândri că locuim, în orașul care a stat in frig și în care s-a construit un zid între oameni și mare. În ultimii 8 ani, oamenii din Mangalia au devenit din ce în ce mai încrâncenați și mai nefericiți. Pentru că niște domni, la Constanța, se joacă de-a politica cu viețile noastre. Pentru că niște domni, la Constanța, ne vând și ne cumpără câte 4 ani din viața noastră, a tuturor celor din Mangalia, ca pe o marfă. Ajunge!
     Dat fiind că primarul se va alege într-un singur tur, cu cât sunt mai mulți candidați, cu atât șansele ca viitorul Mangaliei să fie cel negociat la Constanța cresc. Acesta este motivul pentru care am hotărât să nu-mi depun candidatura din partea ALDE la funcția de primar al Mangaliei și să susținem în această cursă candidatul independent Zanfir Iorguș.
     Consider că este necesar în acest moment să ne întoarcem la momentul 2008, să reparăm ce s-a stricat în acești 8 ani, atât in oraș cât și în felul nostru de a fi și să continuăm de acolo, pe un alt drum decât cel stabilit la Constanța in ultimii 8 ani, un drum pe care să ni-l alegem singuri, noi, cei din Mangalia. Refuz să fiu un pion în aceste jocuri politice făcute la Constanța și în care nu se regăsesc nicicum dorințele și nevoile noastre, ale celor care locuim în Mangalia.
     ALDE ramâne astazi singurul partid care nu îl susține, direct sau indirect, pe primarul în funcție, Radu Cristian. Fac apel la ceilalți candidați, fac apel la Sorin Mihai și la Costi Bârbora, oameni pentru care am tot respectul și de a căror bună credință sunt convins, fac apel și la ceilalți care au și putere de decizie, să-mi urmeze exemplul, să renunțe la orice orgolii sau ambiții, să-și retragă candidaturile și să permită ca primarul Mangaliei sa fie ales cu o majoritate legitimă, oricare ar fi el.
     În contextul unui singur tur de scrutin contează doar primii doi clasați, iar aceștia sunt astăzi Radu Cristian și Zanfir Iorgus. O definiție simplă a democrației ar fi că majoritatea hotărăște si minoritatea se supune. Trebuie sa permitem majoritatii din Mangalia sa hotarască cum ne vom trăi următorii 4 ani și să nu lăsăm niște strategii politice făcute la Constanța să ne strice orașul si viețile, așa cum s-a întâmplat în ultimii 8 ani.
     Leonard Tănase,
     Președinte ALDE Mangalia.

MangaliaNews.ro, Miercuri, 27 aprilie 2016.


Follow us: @MangaliaNews, on Twitter and MangaliaNews PunctRo, to Facebook





piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


2 COMENTARII

  1. Felicitari Leo!
    asta inseamna sa ai coloana vertebrala. Sa iti recunosti eroarea facuta in urma cu patru ani, cand de buna credinta si in dorinta de a face ceva bun pentru Mangalia ai pus umarul la alegerea lui Radu. nu aveai de unde sa stii atunci ce vipera este acest radu. Dar cand ai vazut ca nu are nici un gand bun pentru oras, ca de fapt este doar o unealta in mana imbuibatilor din Constanta, ai avut taria de caracter sa te retragi, ba mai mult sa lupti cu toate fortele impotriva raului absolut pe care l-a reprezentat acest radu pentru Mangalia.doresc ca din aceasta ultima lupta sa iesi victorios. nu pentru tine, pentru orasul ta!
    Inca o data, felicitari LEO!

  2. Cum adica, “oricare ar fi el” – “să permită ca primarul Mangaliei sa fie ales cu o majoritate legitimă, oricare ar fi el.” – ? La viitorul primar ma refer… Practic, din ceea ce spui, poate fi tot Radu Cristian… Cum sa-ti retragi candidatura si sa mai si ceri celorlalti candidati sa faca acelasi lucru doar “pentru oricare ar fi el”???!? Nu cumva prin aceasta atitudine, faci jocul celor de la Constanta sau Bucuresti? Nu cumva esti inca “un pion” in jocul politic? Sau iar vei veni cu poezia de acum patru si anume: “Din doua rele o aleg pe cea mai putin rea…”? Acum 4 ani, vroiai sa-l dai jos pe “nenorocitul de Tusac care a distrus orasul si ne-a tinut in frig…” Iti amintesti? Acum il renegi pe “pitic” pentru ca a distrus orasul…. Hai sa-ti adresez si tie aceeasi intrebare la care n-am primit nici un raspuns de la niciunul din consilieri: UNDE MAMA DRACULUI AI FOST CAT AI FOST CONSILIER?!? UNDE ATI FOST CAT ATI FOST CONSILIERI?!? De ce nu ati spus STOP!! atunci cand ati avut ocazia? Vrei sa spui ca ati votat investitii cu arma la tampla? Ati votat in nestiinta de cauza? Daca da, e grav… Inseamna ca v-ati batut joc cu totii de noi, astia din Mangalia, care v-au votat acum patru ani… Refuzi sa fii un pion… dar in toti acesti ani ce ai fost? Acum 4 ani ce ai fost? Acum, ce esti? Tot un pion… Integritatea, coloana vertebrala si bunul simt sunt o necunoscuta in politica romaneasca si fiecare politician naviga din directia in care il impinge vantul….

Leave a Reply