La 23 August se poate! Edilul repară peste 20 de km de drumuri şi urmează să ridice 3 blocuri ANL pentru tineri

8
1673
pietruirestrazi23august2
     Editia de Sud: Cu un buget incomparabil mai mic decât al Mangaliei, comuna 23 August înfloreşte pe an ce trece, iar edilul este preocupat de soarta localităţii pe toată perioada mandatului, nu pe ultima sută de metri, cum se întâmplă la Mangalia.
     Primarul Mugur Mitrana a declarat pentru „Ediţia de Sud” că în această perioadă continuă programul de reabilitare a drumurilor din zona de competenţă.
„În prezent, pietruim o suprafaţă de 6 km de drumuri din 23 August şi, după cum vedeţi, supraveghez personal descărcarea şi distribuirea pietrei. De asemenea, refacem drumurile acolo unde s-a intervenit pentru lucrările de racordare la reţeaua de gaze. Legat de acest subiect, vreau să vă spun că datorită facilităţilor pe care le-am primit din partea furnizorului de gaze şi centrale, ce constă în plata în rate a serviciilor, peste 80% dintre cetăţeni doresc să se racordeze la reţeaua de gaze. Valoarea totală a programului de pietruire se ridică la suma de 3 miliarde de lei, alocaţi din bugetul local. Mai avem în plan reabilitarea a 12 km de drumuri în Moşneni, dar şi a altor 7 km pe Drumul Comunal 23 August – Moşneni”, a spus primarul din 23 August.
     Edilul ne-a mai dezvăluit şi celelelalte proiecte de investiţii pentru care a demarat, deja, procedurile, de realizare a documentaţiei sau de organizare a licitaţiilor care se impun. Este vorba despre construirea unei grădiniţe cu program prelungit, cât şi a unei Case de Cultură multifuncţionale.
     De precizat ar fi faptul că 23 August dispune de after-school din anul 2012, instituţie la care elevii din Mangalia încă visează!
„Mi-am propus pentru tinerii din comună să fie construite 3 blocuri tip ANL. Un alt proiect îl vom demara în parteneriat cu RAJA Constanţa şi vizează lucrări de canalizare în valoare de 10 milioane de euro. Nu în ultimul rând, vreau să amenajez două parcuri, la Dulceşti şi Moşneni, dar şi o parcare în centrul comunei 23 August. Spre sfârşitul lunii iulie, vom inaugura baza sportivă la care lucrăm de câţiva ani şi în scurt timp vom începe programul de montare de pavele în tot centrul comunei, pe ambele părţi ale trotuarelor”, a mai declarat edilul Mugur Mitrana.

      editiadesud.ro, Joi, 14 aprilie 2016.



Elefant.ro



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


8 COMENTARII

  1. Am 2 copii unul la scoala clasa a IV-a si unul la gradinita. Mintiti altceva pentru k after school in 23 August nu exista si n-a existat. Inteleg k suntem in campanie dar nici asa de nesimtiti. Daca vrea sa construiască ANL-uri inseamna k mai vrea sa-si mai deschida o firma sau sa construiască o casa de vacanta pentru fiul său ca asa merge treaba jumate jumate daca iese

  2. este un mincinos face, face, face… ce ANL-uri pentru ai lui terenuri pentru tineri casatoriti nu are ,,La Dulcesti si Mosneni s-au schimbat tevile de apa potabila la 23 nu, nu au ajuns cei 9 miliarde de euro si-a facut casoiul mai bogat. cine il verifica nimeni dispensarul veterinar l-a vandut cui lu sotia fostului vice bara bara cu primarul de ce la vandut Ala-i parc din 23, spalare de bani nu parc si terenul de fotbal e gata pe net dar in realitate nu DA-TI DEMISIA N-AI RESPECTAT! pe canalul care trece prin comuna curg hasnale. mori de miros. n-are timp, e la sedinte zis ,,mai sant multeeeeee,,

Leave a Reply