Un pilot din Mangalia concurează din 2011 în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă (grupa H, clasa 3), iar în cele cinci ediţii de campionat a reuşit să cucerească trei titluri de campion al României (în anii 2011, 2013 şi 2014) şi două de vicecampion (în sezoanele 2012 şi 2015).
Cum a ajuns la această performanţă, care e povestea bolizilor cu care a evoluat şi cât de greu se întreţine o asemenea pasiune? Am discutat despre aceste aspecte, dar şi despre multe altele cu Emil Ghinea (37 de ani), ieri, în cadrul unui interviu online în direct, pe www.ziuaconstanta.ro.
Cum şi când a luat naştere pasiunea ta pentru motoare şi bolizi?
Cred că m-am născut cu ea, moştenind-o de la un bunic (cel din partea mamei) şi s-a accentuat după ce am „crescut“ în garajul unui mecanic din Mangalia, zis Calu.
Pe ce maşină ai concurat prima dată şi care a fost povestea ei?
E o istorie lungă. Prima maşină a fost un Renault 5 Turbo, de a cărei construcţie m-am apucat în 2008, împreună cu prieteni şi fini de-ai mei, în garajul propriu. Am muncit la ea până în 2011, când am reuşit să debutez în Campionatul Regional de Viteză în Coastă, la etapa de la Lacul Sf. Ana, iar apoi în Campionatul Naţional, la etapa de la Teliu. M-am apucat să recondiţionez un Renault 5, pe care l-am transformat ulterior în maşină de curse, cu echipa tehnică de la Sf. Gheorghe, cu nea Jean.
Care sunt caracteristicile Campionatului Naţional de Viteză în Coastă? Cât de dificile sunt traseele?
În primul rând, trebuie să facem diferenţa: Campionatul Naţional de Viteză în Coastă este una, iar Campionatul Naţional de Raliuri – alta. Sunt două discipline care fac parte din aceeaşi ramură, motorsportul, dar sunt diferite. La viteză în coastă, probele au între trei şi cinci kilometri şi se merge la limită sau chiar peste, iar o greşeală de pilotaj sau o luftare de gaz te poate coborî de pe locul întâi pe cinci. În Naţionalele de raliuri, probele speciale sunt mult mai lungi, foarte multe şi se merge mult mai cerebral. La viteză în coastă, se merge numai la deal. Traseele sunt OK din punctul meu de vedere, sigur, fiecare având particularităţile lui. Trebuie învăţate.
Bătrânii curselor i-au spus „Bine ai venit în Bronx!“
Cât de costisitoare e participarea într-un asemenea campionat? Cine te sprijină financiar şi cum te descurci din acest punct de vedere?
Este foarte costisitoare. E un sport care, la un moment dat, devine un mod de viaţă. Campionatul începe în aprilie şi se sfârşeşte în octombrie, desfăşurându-se pe parcursul a opt etape. În momentul încheierii întrecerii, noi nu luăm concediu, începem lupta cu bugetul şi cea pentru pregătirea maşinii pentru noul sezon. Bugetul este asigurat de mine şi de firmele unor buni prieteni de-ai mei, cărora le mulţumesc. Aşteptăm noi sponsori pentru a urca cât mai sus în clasamentul Campionatului Naţional.
Unde şi cum te antrenezi pentru cursele de la munte, în condiţiile în care locuieşti la Mangalia?
Nu fac niciun antrenament, maşina este transportată pe platformă la fiecare etapă, de către mine. În zona noastră, nu există nicio şosea care să aibă configuraţia potrivită pentru un antrenament de viteză în coastă.
Cum ai ajuns la un asemenea nivel încât să cucereşti trei titluri de campion şi două de vicecampion?
Continuarea, în ziuaconstanta.ro, 21.11.2015.
