MANGALIA 20, episodul 16: Scriitori din Mangalia (IV). Andra Iliescu, Adina Lozinschi, Loredana Toader și Virgil Stan

9
2469

farmec.ro
carturesti.ro%20

 

Mangalia20-montaj-foto

MANGALIA 20 – Un TOP al personalităților locale

– episodul 16 –
Anul acesta se împlinesc 20 DE ANI de când orașul Mangalia a fost declarat municipiu (1995 – 2015).

Cu acest prilej, redacția ziarului online www.MangaliaNews.ro a lansat Topul personalităților locale „MANGALIA TOP 20”. Au trecut, așadar, 20 de ani de când Mangalia este municipiu; noi am ales pentru a puncta acest eveniment 20 de domenii în care s-au afirmat concitadinii noștri, de-a lungul vremii, încercând totodată să “updatăm” Monografia “Mangalia în paginile vremii”, scrisă în 2007 de Aurelia și Alexandru Lăpușan.

Articolul anterior (15) s-a intitulat Scriitori din Mangalia (III).

Iată și episodul 16: 

Scriitori din Mangalia (IV): 

„Serialul în serial” Scriitori din Mangalia cuprinde astăzi ultimul episod, în care îi vom prezenta pe Andra ILIESCU, Adina LOZINSCHI, Loredana Ionela TOADER și Virgil STAN.
Andra ILIESCU

andra_iliescu_scriitori_din_mangalia

Tânăra Andra Iliescu și-a manifestat dorința de a participa la concursul Mangalia 20: “Am vazut proiectul Mangalia 20 pe site-ul MangaliaNews.ro. Ma gandeam ca as putea sa ma calific pentru a aparea in cadrul acestui proiect, scriu pentru revista Gen 90 si am propria rubrica“. 

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Andra Iliescu este o scriitoare a zilelor noastre, avand rubrica “Jurnal de Bucuresti” in cadrul revistei online “Gen 90”. Andra s-a nascut in 1992 la Craiova, fiind o olteanca pur sange, care a copilarit la malul marii. A urmat Colegiul Economic din Mangalia, unde s-a remarcat prin activitatile extrascolare, fiind si premiata pentru acestea. Avand inca de atunci o afinitate pentru scris, a facut parte din echipa de redactie a revistei liceului “Jurnalul Adolescentului Miop”, unde-i regasim poezii publicate.

A primit Premiul pentru Creatie – Poezie din cadrul concursului “Sa privim cultura cu alti ochi” din 2011. A urmat facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare in limba engleza din cadrul ASE Bucuresti, luandu-si Diploma de Licenta in Statistica.

Articolele ei cuprind o paleta larga de subiecte, avand ca teme majore societatea si dezvoltarea personala. Foloseste o abordare critica, in acelasti timp constructiva, incercand sa aduca la realitate perspectiva prin care generatia aceasta priveste societatea. Articolele de dezvoltare personala incearca sa readuca increderea de sine a cititorului tânăr, perspectiva optimista a acestuia si in acelasi timp aprecierea lumii inconjuratoare, vorbind in articolele recente despre imbratisarea schimbarii si cum sa transformam schimbarea intr-un atu.

Andrei i-ar placea ca pe viitor sa dezvolte o retea de sustinere si incurajare a tinerilor dezavantajati, oferindu-le posibilitatea de a excela in ceea ce-si doresc.

andra-iliescu-scriitori-din-mangalia-

Câteva dintre articolele scrise de Andra Iliescu:

  1. JURNAL DE BUCUREȘTI: EI NU TRĂIESC DECÂT DE DOUĂ ORI PE AN

http://gen90.net/jurnal-de-bucuresti-ei-nu-traiesc-decat-de-doua-ori-pe-an/

“Aceşti copii nu sunt singuri, dar mulţi sunt marginalizaţi ȋn societate, sunt nedoriţi datoriă naţionalităţii. Copilul nu are nici o vină pentru cum s-a născut. Noi suntem cei care trebuie să ȋi susţinem, să le fim alături, şi să le dăm şansa de a trăi. Ȋn momentul în care ȋi etichetăm, deja creăm o barieră ȋntre ei şi noi. Nu este corect faţă de ei, le furăm şansa la viaţă. Le impunem un mod de a fi, care poate pentru ei nu este cel mai bun.” 

2.JURNAL DE BUCUREȘTI: FRUSTRAREA, BOALA NEVĂZUTĂ A TIMPULUI

http://gen90.net/jurnal-de-bucuresti-frustrarea-boala-nevazuta-a-timpului/

“Am observat că frustrarea este boala celor din jur, şi mai ales a femeilor. După o vârstă, femeile sunt mai rele, mai viclene, mai urâcioase din cauza invidiei şi a problemelor care s-au acumulat de-a lungul anilor. Nu că barbaţii ar fi excluşi de la această rubrică, doar că ei nu poartă niciodată pică la fel ca femeile.”

3.JURNAL DE BUCUREȘTI: SCHIMBAREA, GRADE DE INFLUENȚARE ŞI TIPURI

http://gen90.net/jurnal-de-bucuresti-schimbarea-grade-de-influentare-si-tipuri/

“În majoritatea cazurilor nici nu realizăm când se produce o schimbare, cu atât mai mult faptul că noi ne schimbăm. Unii sunt obișnuiți cu schimbarea, este deja o monotonie pentru ei. Transformarea energiei care se produce în momentul schimbării este extraordinară, puțini sesizează acest aspect. Schimbarea poate lua diferite forme, are un timp de reacție diferit în funcție de persoană și elementele care acționează asupra acesteia.”

  1. JURNAL DE BUCUREŞTI: SCHIMBAREA, UN ATU

http://gen90.net/jurnal-de-bucuresti-schimbarea-un-atu/

“Se ȋntâmplă să aştepţi schimbarea cu sufletul la gură, sau să fugi de ea. Indiferent de circumstanţele ȋn care aceasta te surprinde, eu zic să nu te strâmbi sau sclifoseşti, să o ȋmbrăţişezi; pentru că indiferent dacă faci asta sau nu, ea tot te va acapara – trebuie să iei tot ce este mai bun din ea, sau cel putin să o roteşti spre polul pozitiv.”

  1. JURNAL DE BUCUREŞTI: ZÂMBEŞTE!

http://gen90.net/jurnal-de-bucuresti-zambeste/

“Sună pueril, ştiu. Dar nu-i aşa că cele mai frumoase şi fericite momente le aveam atunci când eram mici? Era atât de simplu pentru noi, neavând nicio grijă, să ne bucurăm de bogăţiile pe care le aveam, de la plăcinta din noroi, şotron, datul ȋn leagăn până la apus şi, mai mult, atunci era perioada când puteam face milioane de lucruri ȋntr-o zi.”

**********************************************************************

 Adina LOZINSCHI

adina-lozinschi-selfie-

Pedagog, scriitor, muzician, fotograf, personalitate polivalentă, Adina Lozinschi a avut un debut strălucit, bine primit de critica de specialitate, cu volumul de poezie „Leagăn de alge”, urmat, de această dată, de proză, care vine să îi confirme talentul.

adina-lozinschi-leagan-de-alge

„Clepsidra fermecată” cuprinde câteva din cele mai frumoase şi iubite întâmplări ale unei existenţe pământene, suportând greşelile ori minunatele clipe ale vieţii. Cartea a apărut în condiţii grafice deosebite, la Editura ExPonto, coperta aparţinând pictorului Nicolae Găgeanu, iar prefaţa – scriitoarei Emilia Dabu.

adina-lozinschi-clepsidra-fermecata

Adina Lozinschi, participantă la Târgul de carte din Mangalia şi Constanţa, inclusă în antologiile de cultură şi artă „Solteris”, a fost distinsă, de curând, cu premiul Editurii Emma pentru nuvela „Femeia cu ochi albaştri”. (sursa: aici).

afis-lansare-carte-adina-lozinschi

“Astăzi am trăit bucuria de a mă întâlni cu poeta sunetelor curate, a sunetelor suave şi calde, învăluite în lumina luceferilor de la malul mării, poeta Adina Lozinschi.

O scriitoare cu ochii ca adâncul mării, verzi şi neliniştiţi, care poartă în ei, cu ei, sensibilitatea şi taina sublimului uman. Scrisul său poartă duioşia şi dragostea pentru oameni şi pentru relatarea întâmplărilor şi emoţiilor celor din jur. Paşii săi se reîntorc, cu sfială şi respect, în acest colţ moldav unde au rămas doar amintirile unei copilării şi a unei adolescențe fericite, dar simboluri sfinte în memoria sufletului.

Animată de respectul şi dragostea pentru cei care îi sunt prieteni, Adina Lozinschi şi-a lansat volumul de povestiri Jarul din mare, la Colegiul Roman Vodă din Roman.

adina-lozinschi-jarul-din-mare-coperta

Sensibilă, plină de o frumuseţe lăuntrică care se revarsă duios şi cald asupra celor din jur, scriitoarea romaşcană a încântat auditoriul cu acordurile unei interpretări la pian, care a îmbrăcat sala în armonii magice. Dacă exprimarea prin scris cunoaşte o anume dimensiune, muzica care o călăuzeşte pe poeta Adina Lozinschi ţese în viaţa sa un basm fără de sfârşit.

Farmecul muzicii interpretate de poeta Adina Lozinschi ne-a adus pentru o clipă miraculoasa bucurie a întoarcerii în timp, în vremile începutului candid de lume nouă. Delicata efuziune temporală plină de emoţie şi sensibilitate pe care am primit-o în dar mi-a adus ceva din briza şi mătasea Mării Negre…

Vă mulţumesc, scumpă doamnă, pentru fericirea de-a vă cunoaşte şi strânge în braţe, Emilia Ţuţuianu. (sursa: aici).


Din poeziile Adinei Lozinschi:

http://junimeadigitala.ning.com/profile/AdinaLozinschi


adina-lozinschi-muzician

(Foto: profesoara Adina Lozinschi, la pian).

Și, SURPRIZE, SURPRIZE! Adina Lozinschi, împreună cu Antonina Lacatus, Magdalena Iacob Colesniuc, Mocanu Gentilia, Veronica Mihailov şi Anamaria Siroca, în spectacol: Ansambul “Ceaika” al rușilor lipoveni, la Cercul Militar din Mangalia: 

https://www.facebook.com/antonina.lacatus/videos/vob.100004767551111/414460498722865/?type=2&theater

Sau, pe scena Festivalului Callatis 2015:

adina-lozinschi-ansamblul-ceaika-la-callatis-fest

Mai multe despre Adina Lozinschi, aici:

http://www.telegrafonline.ro/1329429600/articol/189517/noua_carte_a_adinei_lozinschi_va_fi_lansata_la_mangalia.html

http://melidonium.ro/2015/05/27/lansare-de-carte-adina-lozinschi/

Dublu eveniment cultural semnat de profesoara Adina Lozinschi, la Cercul Militar din Mangalia:

http://www.mangalianews.ro/2015/02/26/dublu-eveniment-cultural-semnat-de-profesoara-adina-lozinschi-la-cercul-militar-din-mangalia/


Adina Lozinschi, pe Facebook: https://www.facebook.com/profile.php?id=1206815859

************************************************************************

Loredana Ionela TOADER

loredana_toader

Este minunat ca aici la Mangalia, la tarm de mare si eternitate, exista cultura adevarata si tanara generatie are un punct de sprijin iar poezia adevarata nu are varsta. Ea exista ca har celui ce i s-a ingaduit sa o primeasca indiferent de cate anotimpuri are autorul. Caci un creator fara viziune, cunostere si imaginatie nu va ajunge niciodata scriitor. Dar noi suntem deja martorii unui adevarat talent. Poeta Loredana Ionela Toader priveste cu uimire si admiratie lumea din jurul ei incercand sa inteleaga taina evolutiei spirituale si scriind deja urmatoarele carti care stau cuminti in sufletul ei, asteptandu-si clipa”. Emilia Dabu.

(http://www.mangalia.tv/lansarea-volumului-de-poezie-zbor-printre-stele-al-poetei-loredana-ionela-toader/)

loredana-toader-tanara-poeta-din-mangalia-

Presa, despre Loredana Ionela Toader:

La Clubul Artelor „Solteris” care îşi desfăşoară activitatea la Cercul Militar Mangalia, va avea loc duminică 27.04.2014  ora 1300, lansarea cărţii „Zbor printre stele” a tinerei poete Loredana Ionela Toader. Apărută la Editura Ex Ponto în condiţii grafice deosebite, este cea de-a doua carte a autoarei de nici 14 ani. Debutul  a avut loc la 11 ani cu cartea “Copilăria poeziei” foarte bine primită de iubitorii de poezie. Descoperită şi promovată de scriitoarea Emilia Dabu (membră USR) care i-a fost şi redactor de carte, crede cu adevărat în talentul literar al poetei, pe care o consideră un model pentru tânăra generaţie. Loredana Ionela Toader a obţinut şi numeroase premii literare, la concursurile naţionale şi internaţionale pentru elevi, premii naţionale la teatru pentru copii. A participat şi la Târgul de carte “Gaudeamus” de la Constanţa, interviuri radio-tv. Este inclusă în antologiile de cultură şi artă “Solteris” 2012 – 2014. Profesorii care o îndrăgesc îi vor fi alături căci este şi unul din olimpicii şcolii gen. nr.3 din Mangalia. Evenimentul va fi moderat de preşedintele Clubului Artelor “Solteris” poeta Emilia Dabu, va avea ca invitaţi oameni de cultură, scriitori consacraţi: Sorin Roşca (USR) redactor şef revista “Metafora”, Mihaela Burlacu (USR), Ghiuner Akmola (USR), Dora Alina Romanescu (USR), Ana Ardeleanu, Pr. Ioan Aurel Bolba, George Şerban, şef Cerc Militar Mangalia Naum Liana, Marcela Dabu, Marieana Oleniuc, Nicolae Găgeanu (UAP-Constanţa), Karl Robert Perko (UAP-Europeni), Ariana Budu, Adina Lozinschi, Marius Robert Dincă, Sergiu Petică, Ana Maria Perko. Membrii teatrului pentru copii “Magic” vor susţine un recital din poeziile cuprinse în cartea colegei lor. O expoziţie colectivă de pictură, un recital de chitară clasică, vor face clipa poeziei să strălucească cu adevărat. Tânăra poetă de o maturitate care impune, ştie că drumul în lumea artei este greu dar şi frumos, că zborul printre stele este îndrăzneţ dar şi periculos, însă dacă nu încerci, nu ai cum să-ţi cunoşti puterea de a crea, de a dărui poezia inimii tale celorlalţi.

http://www.infopress.tv/lansare-carte-loredana-ionela-toader/

loredana-toader-tanara-poeta-din-mangalia

Loredana Toader, tânăra poetă din Mangalia care a uimit lumea literară, la Asta-i Viața!

NU ARE INCĂ 15 ANI, DAR SE PREGĂTEȘTE SĂ PUBLICE AL TREILEA VOLUM DE POEZIE!

Începând cu ora 16.30 vă invităm să o cunoașteți pe tânăra poetă din Mangalia, Loredana Toader. Anul trecut, la nici 14 ani, a lansat cea de-a doua sa carte, ‘Zbor printre stele’.

Debutul a avut loc la 11 ani cu volumul “Copilăria poeziei”. Scriitoarea Emilia Dabu (membră USR), cea care a descoperit-o și promovat-o pe Loredana, crede cu adevărat în talentul literar al puștoaicei, pe care o consideră un model pentru tânăra generație.

Loredana a obținut numeroase premii literare la concursuri naționale și internaționale, premii naționale la teatru pentru copii, a participat la Târgul de carte “Gaudeamus” și este inclusă în antologiile de cultură și artă “Solteris” 2012 – 2014. Acum, la nici 15 ani, pregătește al treilea volum de poezie.

http://www.reporterntv.ro/stire/loredana-toader-tanara-poeta-din-mangalia-care-a-uimit-lumea-literara-la-asta-i-viata

Loredana Toader – poezii

Născută din spuma valurilor

Nu ştiu cine sunt
Şi unde m-am născut cu-adevărat
Mă simt străină
Şi departe de a mă cunoaşte.

Zâmbesc,
Melancolică şi gânditoare
La purul asfinţit de soare,
La sunetul chitării armonizate,
La trăirile ce le simt când
Notele-i dansează prin vene
Şi dulce îmi curg prin ele sânge de haiduc

Deşi nu zăresc un zbor de stele
Inima mă cheamă către ele !

Continuarea, aici: https://metamorfoze.wordpress.com/2014/06/29/loredana-toader-poezii/

Citiți mai mult despre Loredana TOADER aici:

O LUME MINUNATA-LOREDANA TOADER SCRIITOARE LA 11 ANI 

Loredana_Toader2

loredana_toader_solteris_mangalia

http://radiocatch22.com/lume-minunata-loredana-toader-scriitoare-la-11-ani/

********************************************************************************

Virgil STAN,

Un scriitor al tainicilor iubiri.

afis_virgil_stan_carti

     Născut pe 20 martie 1944 în comuna Pecineaga, judeţul Constanţa (de fapt după spusele mamei care ştia cel mai bine când mi-a dat viaţă, am apărut pe lume într-o sâmbătă de 18 martie, spre seară, când se întorcea ciurda de vaci de la păscut, dar declarat pe 20 în acte, că aşa se proceda în acele vremuri. Se aşteptau câteva zile să se vadă dacă noul născut va trăi sau nu).
     Sunt fiul unor ţărani mijlocaşi, colectivizaţi cu forţa în 1957. În comună am urmat şi terminat şcoala gimnazială. Sunt absolvent al liceului “MIHAIL EMINESCU” din Constanţa şi al unor studii tehnice în domeniul construcţiilor industriale.
     Chiar dacă de mic dovedisem calităţi predilecte pentru compunerea unor creaţii literare, nu am ales calea învăţământului pentru a deveni dascăl, ci pe cea a construcţiilor despre care nu ştiam mare lucru, ceilalţi fraţi fiind, cel mare şofer iar mijlociul electrician apoi maistru electrician cu patalama  la mână.
     Am lucrat ca proiectant tehnolog construcţii şi reparaţii navale timp de 33 ani, dintre care 17 ani în Şantierul Naval Constanţa şi alţi 16 ani în Şantierul Naval” 2 Mai” Mangalia (ulterior Daewoo Mangalia Heavy Industries).
     Comuna în care m-am născut – după documentele existente – ar data de prin 1857, când a sosit prima migraţie de ţărani din Crimeea. Ei s-au oprit pe o aşezare deja existentă, cu populaţie româno – tătară, numită Gherengic, care în limba turcă ar însemna: „nu te apropia, mireasă”.
     Legenda spune că pe locul unde s-a înfiinţat comuna, s-au întâlnit alaiurile a două nunţi tătăreşti, pornite în căruţe spre destinaţii diferite şi cum tradiţia nu permitea ca cele două mirese să se vadă, iar nuntaşii dovedind reale calităţi războinice, s-a încins o bătaie generală între membrii ambelor alaiuri, neştiindu-se cu precizie care dintre cele două tabere a ieşit învingătoare. Cert este că legenda a existat, iar aşezarea prin numele său, aminteşte despre prezumtivul eveniment.
     Pe acel loc a luat fiinţă, conform legendei, comuna Pecineaga de astăzi. Denumirea de Pecineaga se trage ca nume de la pecenegi (în latină bisseni sau pacinacae) , popor migrator de origine turanică, din ramura turcă, care ar fi poposit şi prin aceste părţi ale Dobrogei când în 1048, un mare conducător al pecenegilor, Kegen, fiind în conflict cu chanul cel mare Tyrachus, a trecut Dunăre cu peste 20.000 oameni şi s-au aşezat în Dobrogea, unde împăratul Constantin al IX-lea Monomachos le-a dat pământ, ulterior creştinându-i. Kegen a primit astfel titlul de patriciu şi trei cetăţi la Dunăre ca vasali. Numele de Pecineaga i sa dat comunei în anul 1923.
     În urma unor descoperiri arheologice, în vatra localităţii s-a găsit o pardoseală de cărămidă a unui edificiu roman datând de prin secolul IV e.n. precum şi monede de epocă romană, iar pe teritoriul satului Vânători, aparţinător al comunei şi situat la doi kilometri de aceasta, s-au scos la lumină urme din epoca elenistica, deci se poate considera existenţa localităţii cu mult înainte decât este atestată documentar. Legendele transmise din bătrâni spun că ar fi existat pe teritoriul ei chiar şi o mănăstire grecească.
     De la pecenegi nu ne-a rămas în limba română decât doar câteva denumiri geografice fiindu-ne lăsate moştenire printre altele denumirile: comuna Peceneaga (jud. Tulcea), Pecineaga (jud.Constanţa), pădurea Peceneaga (jud. Brăila) şi muntele Picineagul (în fostul judeţ Muscel).
     Comuna într-o anumită perioadă politică de tristă amintire a mai purtat şi denumirea de I.G. Duca (1933-1940) deoarece politicianul avea o moşie în vatra satului Vânători aparţinător ca administraţie aşa cum am spus, comunei Pecineaga.
Prin 1882 -1883 a urmat în Dobrogea, migraţia mocanilor oieri din zona Sibiului şi al Braşovului, urmată la puţin timp de cei din partea Brăilei prin 1884, când vreo 30 de noi familii sosite pe teritoriul comunei au primit câte 40-60 ha de pământ în funcţie de mărimea fiecăreia şi al posibilităţilor de a-l lucra. Ei au format cartierul Vechi, aşezându-se în partea de apus a comunei, apoi au sosit cei din zona Râmnicului Sărat şi a Brăilei ce s-au aşezat în mijlocul comunei formând cartierul Băjinari, aceştia fiind împroprietăriţi cu 25 ha fiecare familie. O ultimă migraţie a fost prin anii 1921 – 1925, al oltenilor şi tulcenilor, când au sosit vreo sută de familii şi cărora li s-au loc de casă şi câte 9 ha de pământ în proprietate. Spaţiul unde s-au aşezat, la marginea comunei, s-a numit cartierul Colonişti şi se întindea de la moara fraţilor Popescu, până spre extremitatea dinspre răsărit.
     Prima şcoală primară de patru ani a fost construită în anul 1893. În ea am învăţat şi eu ultimii ani ai şcolii elementare cum se numea pe atunci.
     Bunicii mei făceau parte din cea de a doua migraţie, unii fiind mocani ce au venit în transhumanţă cu oile din zona Mărginimii Sibiului, înainte de 1900 (ambii mei părinţii fiind născuţi pe pământ dobrogean, tata în 1904, respectiv mama în 1909) rămânând definitiv pe câmpiile mănoase din Dobrogea ca şi cei din zona Brăilei si a Râmnicului Sărat care au venit special pentru pământ.
     Descriindu-mi tatăl, aş putea spune că era un bărbat înalt, cu faţa roşcovană şi părul aspru, tuns scurt, cu o mustăcioară roşcată, bine legat, chiar dacă nu avea o constituţie robustă, cu multă dăruire pentru familia sa, un bărbat hotărât şi cutezător, care nu s-a speriat de presiunile ce se făceau asupra sa ca şi asupra altor cetăţeni din comună de către autorităţile locale sau raionale, de a intra în colectiv.
     Sunt suferinţile familiei mele, similare cu ale multor consăteni, în vremuri de mult trecute, dar niciodată uitate. Dacă încă îmi mai amintesc de acele momente petrecute în vremea copilăriei mele, se dovedeşte că nu sunt pe deplin uitate. Ele au lăsat urme adânc imprimate în memoria mea de copil, ca şi în a celor care au trăit tristele vremuri din epoca comunistă, ca nişte rădăcini puternic înfipte peste timpuri, pentru cei ce le-au trăit, punţi între trecutul dureros al perioadei comunismului şi prezentul actual al unui început firav de democraţie occidentală, adevărate punţi peste vremuri.
     Şi totuşi, ce poate fi mai frumos decât copilăria, în viaţa unui om ajuns la deplină maturitate şi care retrospectiv retrăieşte mental această parte interesantă a vieţii sale? În această carte vreau să relatez din experienţa mea de viaţă, frânturi ale copilăriei şi mai ales, cum s-a născut dorinţa şi plăcerea pescuitului, încă din fragedă pruncie şi cea a scrisului spre sfârşitul vieţii. Iată câteva rânduri edificatoare care fac parte din primele pagini ale cărţii de debut “Iubirile unui pescar – poveşti pescăreşti şi de viaţă”.
     “… Într-o zi, mai mulţi copii de vârsta mea, până pe la zece ani, am plecat la lac, hotărâţi să ne scăldăm şi să prindem peşte. Cum la undiţele noastre nu venea niciun peşte, am început noi să-l prindem cu mânuţele. Aceştia erau de fapt mormoloci de broască, pui cărora nu le dăduseră încă picioruşele. Cu un asemenea trofeu m-am prezentat mândru în faţa mamei şi a bunicii, care locuia cu noi. De fapt noi locuiam în casa ei, lăsată moştenire tatălui meu pentru că o îngrijea.
     Când au văzut ce am în mână, cele două femei au început să râdă cu poftă şi mi-au spus că o să mi-i prăjească să-i mănânc la masa de prânz.
     Bunica Floarea, mama tatei, mi-a explicat că sunt pui de broască, nu peşti. Dezamăgit, i-am aruncat în mijlocul curţii, pradă curcilor, care s-au repezit imediat asupra “peştilor” mei, văzând că se mişcă. Mai ales, curcanul Samson, fudul nevoie mare, cu coada şi aripile înfoiate, s-a repezit la mogâldeţele ce se mişcau în ţărâna bătăturii, luându-le pe rând în plisc şi înghiţindu-le cu plăcere.
     Samson era curcanul care ne făcea masaj nouă, copiilor, pe spinare. Ne aşezam în mijlocul curţii, cu burta în jos şi el venea, se urca pe noi şi ne busolea cu picioarele pe tot spatele. Mama şi bunica se distrau văzându-l pe Samson cu câtă sârguinţă îşi îndeplinea misiunea. Cum începea să ne doară spatele de greutatea lui, sau din cauza ghearelor care pătrundeau prin cămăşile noastre subţiri, încercam să fugim, însă când ne ridicam să scăpăm de el, se repezea cu aripile şi ne bătea, determinându-ne să ne ferim din calea lui, cât mai repede cu putinţă.”…
       (Text preluat din primul capitol al cărţii “Iubirile unui pescar”).

Virgil_Stan_Iubirile_unui_pescar
     Timp de 33 ani am lucrat ca proiectant tehnolog construcţii şi reparaţii navale, în Şantierul Naval Constanţa şi în Şantierul Naval” 2 Mai” Mangalia (ulterior D.M.H.I.), până când în octombrie 2000 am ieşit la pensie şi de atunci mă ocup cu pescuitul sportiv de guvizi pe Marea Neagră, la malul căreia am o barcă cu motor, iar mai târziu am mai adăugat şi un  alt hobby şi anume scrisul.
     Descoperind plăcerea internetului, în anul 2009, la sugestia unei cunoştinţe virtuale, profesoară de franceză într-un liceu din Satu Mare, Viorica Cherecheş, am început să scriu povestiri pescăreşti, cu aventuri la mal de ape dulci sau al mării, ori din barcă pe mare. Tot la indicaţia ei am început să le postez pe un site din Arizona şi pe un altul din Bruxelles.
     Văzând că aceste povestiri plac cititorilor din diaspora românească, mi s-a sugerat să scriu o carte, adunând toate aceste povestiri în ea, continuând şi cu alte pagini din viaţa mea.
     Aşa s-a născut cartea de autor cu povestiri pescăreşti şi de viaţă, IUBIRILE UNUI PESCAR, care a văzut lumina tiparului în mai 2010 la editura Digital Data din Cluj Napoca.
     Lansarea cărţii s-a făcut în cadrul bibliotecii V.A. Urechea din Galaţi pe 20 mai 2010, alături de antologia de proză scurtă PRIMĂVARA ESENŢELOR editată de Asociaţia „Poezia Artelor” din Iaşi la care am participat cu proza „SECERĂTORUL”. Cartea de debut s-a bucurat de atenţia scriitorului Gheorghe Mocanu din Odobeşti, membru al Uniunii Scriitorilor din România, iar la prezentarea din timpul lansării, alături de domnia sa, o notă de lector a susţinut şi scriitorul şi jurnalistul Victor Cilică din Galaţi.
     În timpul redactării primei cărţi, am scris doar într-o lună de zile romanul „CÂT DE MULT TE IUBESC…” pe care l-am editat în iulie 2010 la Editura AIUS din Craiova care o prezintă astfel pe site-ul său:
      „In această vacanţă citiţi o foarte pasionantă poveste de viaţă şi de iubire spusă cu multă dăruire de Virgil Stan, un autor îndrăgostit de textele sale. Doi tineri, Săndica şi Mircea, ajung să cunoască adevărata iubire atunci când se aşteaptă mai puţin, atunci când viaţa lor ar putea lua un cu totul şi cu totul alt drum. Săndica, o tânără care şi-a provocat destinul în mai multe rânduri, încearcă să dezlege iţele tentaţiilor şi himerelor, dar până la împlinirea sa ca femeie, trebuie să-şi răscumpere greşelile. La rândul său, Mircea, un răsfăţat al vieţii, este pus în situaţia de a se dedica iubirii sau carierei. Ce fac cele două personaje, ce aleg, cum îşi croiesc viaţa vor descoperi cititorii acestui extrem de sensibil roman”.

Virgil_Stan_Cât_de_mult_te_iubesc      Titlul romanului i-l dau declaraţiile de dragoste ale celor doi îndrăgostiţi, care şi-l transmit ca un leitmotiv de-a lungul întregii povestiri. Această carte s-a bucurat şi de atenţia scriitorului Ştefan Doru Dăncuş, directorul revistei de cultură şi atitudine „SINGUR” din Târgovişte, revistă în care au apărut mai multe capitole.
     Cum în finalul romanului situaţia de viaţă a eroinei mele nu era bine definitivată, am scris până la sfârşitul anului 2010 continuarea acestuia, unde în partea a doua m-am ocupat mai mult de următoarea generaţie, copiii eroilor din primul roman, studenţi la Galaţi şi cu tot ce implică viaţa tinerilor de după revoluţie.
Romanul este editat în februarie 2011 tot la Cluj Napoca însă de Editura” Grinta” şi prefaţat de talentata poetă Emilia Dabu din Mangalia, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
     Mai am un roman ANA, FIICA MUNŢILOR, tipărit la Oneşti de către editura Karta.Ro în septembrie 2011, căruia scriitoarea Dora Alina Romanescu (pe numele său adevărat Elisaveta Georgescu), membră a U.S.R. îi scrie prefaţa.

Virgil_Stan_Ana fiica muntilor2
     În noiembrie 2012, apare sub coordonarea scriitorului Gheorghe A. Stroia, directorul editurii ARMONII CULTURALE din Adjud, cel de al 5-lea roman şi anume romanul ZBORUL SPRE STELE, pe care îl şi prefaţează. Romanul va primi Premiul III la capitolul „Romane”, din partea Ligii Scriitorilor din România.
     A urmat o pauză în care m-am ocupat mai mult de eseuri şi proze scurte, ca apoi în 2013 să mă dedic ultimului proiect şi anume romanului „Parfum de orhidee”, ce va vedea lumina tiparului în luna februarie 2014. Şi acesta este publicat tot de editura Armonii Culturale din Adjud, sub coordonarea aceluiaşi director, Gheorghe A. Stroia.
     Lansarea romanului s-a făcut la Iaşi, în cadrul şedinţei de analiză a activităţii filialei Iaşi a Ligii Scriitorilor din România, iar prezentarea în faţă auditorului s-a făcut de către ilustrul profesor universitar doctor Mihai Păstrăguş, profesor de estetică şi critic de artă, vicepreşedintele Filialei Iaşi a L.S.R. şi redactor şef al revistei „Moldova Literară”, completat ca un „ecou” de scriitoarea Valentina Bisog Becart.

Virgil_Stan_Parfum_de_orhidee
     Aventura scrierii de proze scurte, nuvele, eseuri, uneori poezie, ori de romane nu s-a terminat, ci abia era în perioada de pionierat, aşa că am început să trimit diverselor reviste tipărite ori doar publicate pe internet, tot ce scriam. Aşa au apărut în revistele” Moldova Literară” din Iaşi, în nr. 1 (7) din ianuarie 2011 un scurt C.V. şi povestirea „Ceaţa”, în nr. 2,3 (8,9) din iulie 2011 proza „Secerişul”, în nr.4 (10) din dec. 2011 eseul „Bunica Floarea”. În nr. 1-2 (11-12) din sept. 2012 al aceleaşi reviste îmi apare proza „Plânsul puiului de lebădă”, o poveste emoţionantă a unui pui de lebădă prins de gheţurile lacului din Mangalia într-o iarnă aspră de pe litoral, publicată pentru prima dată în paginile cărţii IUBIRILE UNUI PESCAR. Următoarea apariţie în revista Moldova Literară este în dec. 2013, cu un reportaj Norvegia, noul El Dorado pentru români, iar ultima în revista cu nr.1 din iunie 2014, când mi se publică reportajul „Sub teiul lui Eminescu a răsărit iubirea”, alături de articolul domnului prof. univ. dr. Mihai Păstrăguş „Note de lector”, care face o scurtă analiză a romanului „PARFUM DE ORHIDEE”, articol ce va apare şi în numărul 24 al revistei AGORA LITERARĂ din Cluj Napoca în septembrie 2014, revistă a Ligii Scriitorilor din România. Tot în revista Moldova Literară numărul 2 (20) din septembrie 2014 îmi apare proza „Pescarul şi marea”. Aceeaşi revistă mă păstrează număr de număr ca membru al colegiului de redacţie.
     Într-o altă colaborare cu revista „Caiete Silvane” din Zalău, îmi apare în nr. 11 (70) din 2010 un interviu neconvenţional luat de scriitorul Ştefan Doru Dăncuş iar în nr. 3 (74) din martie 2011 mi se publică povestea „Furtuna”. Tot în martie 2011 revista „Cuib literar” din Călan îmi publică proza „Secerişul”.
     Această participare doar în revistele tipărite. Mai colaborez şi cu mai multe reviste electronice, mai ales cu cea din Craiova, „Constelaţii Diamantine” aparţinând Ligii Scriitorilor din România. În nr. 4 (8) din apr. 2011 apare povestirea „Furtuna”, în nr. 6 (10) din iunie 2011 apare „Plânsul puiului de lebădă”, în nr. 12 (16) din dec. 2011 apare „Învingerea stihiilor”, în nr. 2 (18) din feb. 2012 apare „Rătăciţi pe mare”, în nr. 3 (19) martie 2012 apare proza „Călători clandestini”, în nr. 6 (34 ) din iunie 2013 se publică proza LITURGHIA, în iulie si august acelaşi an îmi apar Note de călătorie, un reportaj din Norvegia,  iar în revista BANATU din Lugoj se publică articolul lui Gheorghe Stroia „În loc de prodoslovenie” care de fapt este prefaţa romanului „Zborul spre stele”.
     Altă revistă care îmi publică prozele este şi „Armonii Culturale” din Adjud, care în numărul din 7 noiembrie 2011 îmi publică „Învingerea stihiilor”, pe 10 noiembrie 2011 îmi publică „Plânsul puiului de lebădă”, în 16 octombrie 2012  îmi publică ”Călători clandestini”.
     Mai apar cu o cronică literară la cartea „Iubirile unui pescar” scrisă de scriitorul Mocanu Gheorghe în revista „Oglinda Literară” din Focşani, şi cu o prezentare a profilului de scriitor în ziarul „Adevărul de seară” din august 2010.
     În publicaţiile româneşti de peste hotare, mi se prezintă la rubrica „Vocea românilor” din revista „Pagini româneşti din Noua Zeelandă” nr. 74 din august 2011, proza „Învingerea stihiilor”, şi „Plânsul puiului de lebădă” în nr. 88 din octombrie 2012.

     Aventura mea scriitoricească a continuat cu apariţii în antologii de proză şi poezie, astfel:
     Antologia Asociaţiei „Poezia Artelor” din Iaşi „Primăvara esenţelor” cu proza „Secerătorul” (această proză uneori s-a numit şi „Secerişul”), antologia revistei „Singur” cu proza „Învingerea stihiilor”, aleasă dintre peste 6.400 de alte proze scurte propuse de diferiţi autori, povestire care se publică şi în antologia „Confluenţe lirice” din Iaşi, iar ca poet apar în antologia „Expresia Ideei” din Oneşti, cu poeziile „Călătorind spre Calea lactee” şi „Te aştept”, scrise sub pseudonimul de Gelu Pescaru, folosit adesea pe diferite site-uri în care îmi postez lucrările.
     Sub coordonarea scriitoarei Valentina Becart Bisog, membru al Ligii Scriitorilor din România, apare antologia de poezie şi proză DINCOLO DE CUVÂNT (confesiunea poetului, prozatorului) în care este prezentată activitatea mea scriitoricească şi trei proze scurte. Iată ce spune scriitoare în cuvântul de prezentare al antologiei:
     “Scriitorul, acest Sisif îndrăgostit de „urcuşuri” pe cele mai înalte culmi ale spiritului, îşi ia „revanşa”, cioplind din stânca dură a gândului cuvinte pregătite a stârni şi invidia zeilor. În condiţiile în care criza intelectuală adânceşte tot mai mult prăpastia unde se vor „rostogoli” toate trăirile minunate exprimate prin Cuvânt – este imperios necesar – ca cineva să strângă în „mănunchi” aceste spirite înalte, rafinate, sensibile şi, astfel s-ar putea salva de la „moarte” atâta „concentrare de simţire”…

Virgil-Stan
     O altă antologie unde apar cu un scurt CV şi trei proze: „Norica”, „Picnicul” şi „Învingerea stihiilor”, este antologia EPOSS MERIDIANE a editurii Armonii culturale din Adjud, iar în antologia „Autograf pentru m(â)ine, lirică, proză şi arte plastice, Antologia „Însemne Culturale” 2013, mi se publică în afara datelor personale şi cărţile publicate şi prozele „Drumul către nicăieri” şi „Pescarul şi marea”.
     Colaborez cu diverse site uri ce promovează cultura unde îmi public atât prozele, cât şi romanele înainte de editarea lor în cărţi sau reviste. Cel mai mult am publicat în „Confluenţe literare”, unde se pot regăsi peste 310 de postări ale mele, citite de peste 66 mii de cititori.
     Mai scriu proză scurtă şi colaborează cu diferite reviste ale Ligii Scriitorilor din România şi posturi de radio.
     Pe 20 septembrie 2012 postul din Madrid al radioului „Radioprodiaspora” dedică o întreagă emisiune de peste 2 ore de muzică şi literatură, activităţii mele literare  şi în mai multe emisiuni postul on-line RADIO PAPUCEL face acelaşi lucru.
     În luna aprilie 2011, am fost primit în Liga Scriitorilor din România, Filiala Iaşi, iar pe 8 mai 2011 am lansat la Centrul Militar Mangalia primele mele trei cărţi tipărite, cu sprijinul Clubului Artelor „Solteris” din Mangalia condus de poeta Emilia Dabu, membru al U.S.R.
     În luna august 2012 mi s-a înmânat „Premiul pentru autenticitate” acordat de revista româno-canadiano-americană STARPRESS, concurs la care au participat 8497 concurenţi.      De asemenea, tot în 2012, Filiala Iaşi a L.S.R. mi-a decernat Diploma de excelenţă pentru merite în creaţia literar artistică şi publicistică.
     În 2013 apar în Dicţionarul Autorilor Români Contemporani, coordonat de Alina Kristinka, alături de alte mari nume ale scrisului românesc.

***

Aprecierile unor scriitori români asupra cărţilor mele:

Gheorghe Mocanu – scriitor
Membru al Uniunii Scriitorilor din România

     „Cu eleganţă şi destulă stăpânire pe uneltele prozei, Virgil Stan dăruie cititorului prima sa carte, intitulată sugestiv „Iubirile unui pescar – Povestiri pescăreşti şi de viaţă”. O carte care – să zicem! – Va stârni interesul cititorilor, dar şi al criticii literare, căci, în aceste vremuri înfiorate, când mulţi dintre creatorii de literatură îşi drenează osârdiile spre forma versificată, Virgil Stan, un dobrogean prieten cu apele şi peştii, cu ţărmurile şi valurile, dar şi cu femeile frumoase, aruncă undiţa spre noi, încercând să ne prindă cu această carte de proză, scrisă din suflet şi pentru suflet, despre oamenii şi locurile copilăriei sale, despre viaţa sa amoroasă, despre destinul său.
     O face cu generozitate şi rigurozitate, uneori cu detalii de monografist şi de portretist, atent să ne informeze şi să ne descrie, cu date concrete, momente importante din viaţa sa, prin care doreşte să împărtăşească semenilor săi întâmplări şi amintiri din această parte a ţării, plină de farmec şi inedit, cu bune şi rele, dar mai ales, cu dorinţa de a se dărui pe deplin cititorului.

Virgil_Stan_Iubirile_unui_pescar
     Cartea este scrisă într-un ritm alert, cu nerv şi vitalitate, dar şi cu lirism, cu multe expuneri scurte, fără înflorituri sau figuri de stil sofisticate, ceea ce va determina cititorul să întoarcă pagina, tot mai interesat de evoluţia acţiunii sau conflictului din fiecare capitol al cărţii, dar şi al vieţii povestitorului.
     Am reţinut datele interesante despre satul său natal, din apropierea Mangaliei, un sat tipic zonei dobrogene, scena colectivizării forţate, atât de tragică pentru România acelor ani, aventurile prin şcolile timpului, precum şi începuturile sale de pescar amator, care sunt o caracteristică a oamenilor din preajma mării şi care la maturitate devine un al doilea mod de existenţă pe aceste meleaguri.
     Dar cea mai captivantă lectură o avem despre perioada maturităţii, în paginile de dragoste care ne dezvăluie un suflet zbuciumat şi mereu în căutarea infinitului absolut, precum şi în cele deosebit de documentate şi pline de bucuria relatării impresiilor de la pescuit şi arta lui.

     Lectura capitolelor despre dragoste este inedită şi autorul încearcă să ne descrie lupta sa cu destinul implacabil, care îi demonstrează că în viaţa oricui se întâmplă ca oamenii să vină şi să plece şi trebuie să-l accepte aşa cum este, dar luptând pentru el, pentru că nu contează cât trăieşti, important este să trăieşti o clipă pentru care merită să mori.
      Virgil Stan oferă astfel cititorului savoarea unor clipe veridice din viaţa sa de pescar amator şi de îndrăgostit incurabil, căci atunci când iubeşti pe cineva şi îl pierzi, îl cauţi mereu… El încearcă să ne spună că a privi lumea de pe un ţărm înseamnă să percepi, deopotrivă, stabilitatea şi mişcarea, să îmbini, în aceeaşi clipă, senzaţia de siguranţă pe care ţi-o dă un teritoriu limitat, dar ferm, cu ispita perspectivelor vaste, fluide, mereu în schimbare. În acest fel, el a căpătat, de-a lungul anilor, nobleţea calmă a unui ţărm – ţintă şi stavilă în faţa repetatei agresiuni a valurilor.
     După atâtea întâmplări din viaţa sa, pe apă şi pe uscat, ne propune un final tulburător, recent şi definitoriu pentru dragostea sa de viaţă şi de oameni, dar şi pentru păsările care populează ţărmul mării, pe care le admiră zilnic. Este vorba de un stol de lebede, care încearcă să spargă gheaţa cu ciocurile, în gerul şi vântul năprasnic, pentru a salva un puişor de-al lor, căzut pradă apelor ce îngheţau instantaneu la malul mării. Salvarea vine de la Molda, o căţeluşă maidaneză, care anunţă paznicul din apropiere despre pericolul iminent…
     Ce a urmat, veţi afla, dacă veţi avea răbdarea necesară lecturării paginilor scrise din suflet şi pentru suflet, de către Virgil Stan.”

***

Gheorghe Mocanu
Articol apărut în revista „Oglinda literară”  in Focşani nr. 103 din iulie 2010

Virgil Stan – “Iubirile unui pescar”
Nu l-am cunoscut personal pe autor, deşi am realizat prefaţa acestui volum, decât joi, 20 mai 2010, cu câteva minute înainte de a intra în sala Bibliotecii “V.A.Urechea” din Galaţi, unde a avut loc lansarea. Dar i-am citit cartea… Ar fi fost culmea să-i fac prefaţa fără să i-o citesc, deşi, astăzi, nu mă mai surprinde nimic, că am luat parte la destule manifestări unde vorbeau scriitorii noştri, mai mult despre autor, decât despre carte, pentru nu o citiseră, iar pe autor îl cunoşteau de-o viaţă sau de la şpriţuri. Aşa că, voi vorbi despre volumul acesta, Iubirile unui pescar şi nu despre autorul ei. O carte care – să zicem! – Va stârni interesul cititorilor, dar şi al criticii literare, căci, în aceste vremuri înfiorate, când mulţi dintre creatorii de literatură îşi drenează osârdiile spre forma versificată, Virgil Stan, un dobrogean prieten cu apele şi peştii, cu ţărmurile şi valurile, dar şi cu femeile frumoase, aruncă undiţa spre noi, încercând să ne prindă cu această carte de proză, scrisă din suflet şi pentru suflet, despre oamenii şi locurile copilăriei sale, despre viaţa sa amoroasă, despre destinul său.
Mesajul cărţii este unul cât se poate de simplu, şi anume, ca să-l citez pe Euripide, “dragostea este tot ce avem şi singura modalitate de a ne ajuta unul pe celălalt”, iar drumul pentru a obţine pacea interioară constă în a finaliza lucrurile pe care le-ai început.
Virgil Stan a început să iubească din tinereţe, de când, probabil, la orizontul Mării Negre, a observat, cu ochii adolescentului, primul trup de femeie. Apoi a zărit peştii, de care nu s-a putut despărţi niciodată.
Iubirile lui sunt peştii şi femeile frumoase. El încearcă să finalizeze lucrurile pe care le-a început atunci, prin aceste cărţi scrise din obsesiile lui, propunându-ne astfel o literatură intimistă.
Iubirile unui pescar nu este o carte cu aspect vetust, deci nu are acel aer de învechit, arhaic, demodat. Este un volum de dragoste în cheie masculină, ceea ce mi se pare foarte interesant, având în vedere tendinţa mai mult a autorilor femei de a se apleca asupra acestui gen de literatură.
Cititorul mai cult ar putea să-şi amintească faptul că Stendhal a scris un tratat despre dragoste, sau tipurile de amor propuse de Gib Mihăiescu în romanele sale. Ei, nu! Nu este un asemenea tip de amor ceea ce ne propune Virgil Stan. El nu sondează subconştientul, fapt ce i-ar fi conferit o mai mare doză de modernitate. El descrie simplu şi fără ocolişuri, fără intrări în domenii romantice sau în subconştient, un act de dragoste unică, aşa cum l-a perceput el la vremea respectivă şi aşa cum vrea să-l transmită cititorului.
Deci, cred că merită citit, pentru simplul fapt că – şi acum îmi vin în minte cuvintele regretatului Prof. Dr. Ion Rotaru, cel care a scris „O istorie a literaturii române” – M-am săturat de amatorismul „profesioniştilor” – cu ghilimelele de rigoare, familiarizaţi cu… umanioarele, pândiţi de amatorismul rutinier şi adesea leşinat, lipsit de vlagă, de spontaneitate, de prospeţime”. Şi atunci, vă îndemn să vă lăsaţi seduşi de povestirile domnului Stan, care ne propun un exerciţiu: acela de a privi lumea şi dragostea, fie ea pentru natură, fie pentru femeie, de pe un ţărm. De pe ţărmul mării noastre. Aşa cum o vede dobrogeanul îndrăgostit incurabil, căci atunci când iubeşti pe cineva şi îl pierzi, îl cauţi mereu. Marea este o atracţie, iar noi, cei din alte părţi ale ţării, nu-i rezistăm, şi o căutăm mereu. Ştim că de acolo porneşte melancolia. Dar, tot de acolo, porneşte şi zbuciumul valurilor. Sufletul domnului Stan este unul zbuciumat.
Lectura paginilor de dragoste este inedită şi autorul încearcă să ne descrie lupta sa cu destinul implacabil, care ne demonstrează că în viaţa oricui se întâmplă ca oamenii să vină şi să plece şi trebuie să-l accepte aşa cum este, dar luptând pentru el, pentru că nu contează cât trăieşti, important este să trăieşti o clipă pentru care merită să mori.
Cartea este scrisă într-un ritm alert, cu nerv şi vitalitate, dar şi cu lirism, cu multe expuneri scurte, fără înflorituri sau figuri de stil sofisticate, ceea ce va determina cititorul să întoarcă pagina, tot mai interesat de evoluţia acţiunii sau conflictului din fiecare capitol al cărţii, dar şi al vieţii povestitorului. Vom observa pagini scrise cu generozitate şi rigurozitate, uneori cu detalii de monografist şi de portretist, atent să ne informeze şi să ne descrie, cu date concrete, momente importante din viaţa sa, prin care doreşte să împărtăşească semenilor săi întâmplări şi amintiri din această parte a ţării, plină de farmec şi inedit, cu bune şi rele, dar mai ales, cu dorinţa de a se dărui pe deplin cititorului.
Şi pentru că nu vreau să plictisesc, rolul meu fiind acela de a vă incita la lectură, am să vă propun câteva fraze extrase din carte, poate, d-l Stan, prin debutul său inedit, la peste cei 60 de anişori, va stârni interesul cititorului şi de ce nu, şi al criticii literare.
“Mâinile fine şi dornice de dragoste ale lui Genny, în mângâierile sale, când se plimbau încoace şi încolo pe trupul meu, îmi transmiteau o senzaţie ciudată, bizară, însă extrem de agreabilă, mai ales când ea îmi mărturisea că simte fluturaşi în stomac, care îi făceau sărutările mai fierbinţi şi mai pasionale, abandonându-se cu totul în braţele mele dornice de a o ocroti, cu toată iubirea ce i-o purtam”.
Sau:
“Căldura a pus stăpânire pe liniştea apei, doar unduiri uşoare dansau deasupra mării. Se anunţa o zi caniculară de vară, iar eu pluteam pe mare. Din când în când, introduceam şapca de blugi în apă, o storceam uşor şi o aşezam pe creştetul capului. Apa se prelingea peste umeri, iar răcoarea mă înfioară. Pescăruşii se adunau zgomotoşi în jurul meu, le era foame. Erau prietenii pescarilor. Cel mai curajos se aşeza pe copastia bărcii şi privea ţintă peştele din cârlig: I-l aruncam. Atunci, începea cursa contra cronometru: alţi pescăruşi îl alergau pe norocos, pentru a-i fura bucata de peşte. Dacă vroiai să-i aduni în jurul tău, era destul să strigi “Vasilică!” “Costică!, să ridici mâna deasupra capului şi din senin, apăreau imediat, lângă barcă, stoluri de pescăruşi şi albatroşi. Asta se întâmpla dimineaţa, când priveam, mut de admiraţie, spectacolul măreţ al răsăritului de soare şi nu conteneam a mulţumi vieţii că aveam ocazia să-l văd încă odată. În urechi îmi răsunau acordurile lui “O sole mio” şi parcă îl vedeam pe marele Pavarotti ridicând braţele spre cer, în timp ce cânta, cinstind lumina pe care soarele o oferea pământenilor.”

***

Emilia Dabu – poet,
Membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Virgil Stan şi puterea cuvântului scris

„Deşi este un scriitor al tainelor şi misterelor lumilor pe care le străbate, Virgil Stan îmblânzeşte duritatea vieţii de zi cu zi prin puterea sufletului şi gândului frumos şi mai ales a cuvântului inspirat. Privind lumea de la înălţimea ochilor săi buni şi luminoşi, Virgil Stan prozatorul iubirilor şi al puterii adevărului a debutat relativ târziu în lumina literelor. Dar încă de la prima carte „Iubirile unui pescar” descoperim că scriitorul era acolo dintotdeauna, era nevoie doar de un impuls, un sprijin moral în a îndrăzni şi a scrie tot ce cu atâta magie şi har povestea.
Astfel în 2010 autorul se bucură de apariţia a două cărţi foarte bine primite de critica de specialitate. „Cât de mult te iubesc…” roman şi povestirile pescăreşti şi de viaţă „Iubirile unui pescar”, ne pun în faţa unui spirit cultivat, cunoscător şi iubitor de cultură, a unui prozator adevărat. Şi Virgil Stan prin cărţile scrise a dat semenilor mai mult decât se aşteptau căci el s-a bucurat anticipat de bucuria celorlalţi şi a crezut în cei care i-au fost alături în singurătatea nobiliară ce îl ocrotea deseori şi mă refer la Octavian Paler, Nicolae Iorga, Constantin Brâncuşi, Jacques Benigue Bossnet, F.M. Dostoievski, William Blake. A transformat în pagini de literatură adevărată întâmplările care i-au marcat viaţa. Destinul, Mangalia, marea, nemărginirea, prietenia, suferinţa, despărţirile, epocile prin care a trecut.

Virgil_Stan_Zborul_spre_stele
A reuşit să îşi formeze propriul stil definitoriu în evoluţia unui scriitor. Mangalia devenind un fel de fata morgana, de rara avis a sufletului autorului. Iubirile furtunoase, dureroase, calme, tandre, ori disperate, au devenit capitole de inspiraţie şi har care l-au întors mereu la Itaca sa vindecătoare, întocmai ca pe Ulisse, căci Virgil Stan este un Ulisse al sufletelor care i-au ieşit în drum în tainica sa călătorie a vieţii. Impresionează puritatea sufletului păstrată în orice împrejurare şi mai ales armonia pe care reuşeşte să o păstreze în toate scrierile sale, în propria existenţă.
        Ne aflăm în faţa noului roman „Destine paralele” în care prozatorul Virgil Stan ne readuce în dar o lume în care fiecare este însărcinat cu propria fericire. Un roman care străbate vremurile, viaţa şi ţara, dându-i timpului timp şi întrebărilor răspunsurile pe care le aşteaptă. Prozatorul încărcat de toată cunoaşterea ce-o simte că îi este călăuză ne trezeşte cu o deosebită inteligenţă şi iscusinţă interesul amintindu-ne că libertatea o poţi trăi cu nesaţ doar după ce ai cunoscut încătuşarea, lumina o iubeşti cu adevărat abia după ce ai străbătut întunericul.
        Deşi acţiunea porneşte de undeva din târziul vremurilor româneşti, autorul profund implicat ne ajută să străbatem mii de lumi într-o lume şi lăsându-ne iluzia a ceva deja cunoscut reuşeşte să ne capteze toată atenţia. Cucereşte, incită şi captează.        Stan Virgil ne reînvaţă rând pe rând cât de fascinant poate fi un răsărit ori un asfinţit, un cer senin ori un pustiu al iubirii, abisul durerii, ne reînvaţă citind, să zâmbim zilei de mâine şi universului care ne mângâie sufletul cu inocenţe tainice.
        Este foarte bogat spiritual scriitorul. Personajele sunt generoase, bine şi puternic conturate, vizuale, fie în tuşe sobre, dure, în forţă, fie calde, calme, catifelate, mângâietoare. Familiile Viorel şi Ramona Axinte, Săndica şi Mircea Trăistaru, Cristian şi Andrada – copii acestora. Studenţie, iubire, puritate, suferinţă.
        Ingineri, profesori, ţărani, oameni culţi, oameni simpli, turism, frumuseţe, tristeţe, gelozii. Dorinţe, pasiuni, împliniri, neîmpliniri, dau timpului timp. Nou roman „Destine paralele” se citeşte cu sufletul la gură căci acţiunea te cuprinde în braţele ei imaginare şi totuşi atât de reale, atât de ale tuturor. Oameni buni, eroi, oameni reci, sadici, dragostea faţă de toate frumuseţile lumii.
        Spitalul. Mister. Covalescenţă. Libertate. Rivalitate. Prietenie. Mângâieri. Michelangelo. Furie. Răzbunare. Personajele care au de împărţit vieţi, idealuri, necazuri, dureri, disperări şi revenirea la Mangalia. Un destin peste timp al familiilor şi al urmaşilor. Evenimente fascinante, de ieri la care urmările sunt abia astăzi trăite. Nea Ion, doctorul Ţigănuş. Accidentul. Abuzul. Dezamăgirea de a fi avut încrederea în cei care în loc de inimă aveau ghiaţă.
        Noul roman „Destine paralele” impresionează prin frumuseţea cu care este adusă înapoi oamenilor speranţa şi credinţa în lumina adevărului din noi. Şi iubirea care mai presus de soare şi stele învinge. Conceput ca o urmare peste ani a frumosului şi durerosului prim roman „Cât de mult te iubesc…” acest al doilea volum, abordând cu dezinvoltură noile valori lingvistice, întăreşte dacă mai era nevoie, convingerea că ne aflăm în faţa unui prozator care va avea multe romane de adus în dar cititorilor şi iubitorilor de literatură.

***

Georgeta Minodora Resteman, poet – Limasol – Cipru

„Virgil Stan, alias Gelu Pescaru, un scriitor tare drag mie pe care l-am cunoscut graţie scrierilor lui cu vreo doi ani în urmă, m-a uimit întotdeauna cu ceea ce a aşternut în rânduri scrise cu cerneală din aceea specială, numită cerneala sufletului.
Citisem diverse nuvele, frânturi de viaţă, îndeosebi din viaţa de la malul mării, pentru că acolo vieţuieşte “Gelu Pescaru”! Şi nu degeaba şi-a luat acest pseudonim, pentru că de când îl ştiu, e nedespărţit de mare, de undiţă sau de mai ştiu eu ce foloseşte omul acesta atât de cuminte sufleteşte, ca să prindă peştele…
Eheiii, dar ce nu face peştele acela ce-i cade în plasă! Aţi mai auzit ca peştele să se prefacă-n cărţi??? Ei, da, aflaţi de la mine, aşa este şi peştişorul acela auriu care le scrie şi le dăruieşte iubitorilor de literatură este Virgil Stan!
Am citit “Iubirile unui pescar”, fragmente din primul său roman postate în diverse spaţii destinate creaţiilor literare, apoi i-am citit versurile, de asemenea frumos construite şi cu miez, nu numai o înşiruire de elemente poetice, cum se găsesc, din păcate, la grămadă azi, când toată suflarea s-a apucat de scris…
N-am omis să-i spun colegului si prietenului Virgil Stan că scrierile lui debordează de sinceritate şi elemente care plac cititorului, dezvăluind sensibilitatea autorului.
Imaginaţia îmbinată armonios cu realitatea iminentă, fostă sau actuală, condeiul care-i alunecă tare bine şi scoate la iveală, te miri de unde, o acţiune fluentă şi palpitantă musai era să le valorifice şi să continue să scrie.

Virgil_Stan_Destine_paralele

Pot spune cu mândrie că al doilea roman, “Destine paralele” a trecut filă cu filă prin filtrul meu şi etapă cu etapă am citit şi sprijinit, după cum m-am priceput, finalizarea acestuia. Mi-a fost drag că autorul mi-a cerut acceptul de a însera versuri scrise de mine în paginile sale, fireşte că am acceptat simţindu-mă onorată. Au urmat apoi alte scrieri, a prins aripioare si iată-l că nu se opreşte şi bine face!
“Ana, fiica munţilor”, un proiect la care a trudit din greu, şi-acum “Zborul spre stele”, din care am citit câteva capitole şi pe care, de curând, se frământa “Pescaru” nostru să-l încheie, gândindu-se ce să facă cu personajul acela căruia îi dau târcoale femeile şi-l pun în situaţii delicate! Vă spun eu, imaginaţia autorului e ca un fluturaş şi nu ştiu cum se face că nu oboseşte!
Prietene, Virgil Stan, iată, eu când încep să scriu şi să “vorbesc” nu prea mă mai opresc uşor, dar trebuie s-o fac acum, să nu plictisesc, nu înainte de a te felicita pentru toate scrierile şi străduinţa ta de a cuprinde un câmp literar vast: nuvela, romanul, eseul, poezia, pentru distincţiile literare cu care ai fost răsplătit în acest scurt interval de când ai început să scrii – şi-aici, uite încă un punct comun, ne-a luat valul şi ne-a aruncat pe tărâmul acesta minunat al scrisului, în acelaşi an 2009. Îţi urez sănătate, în primul rând, spor în condei, vezi să nu-l laşi nicio clipă să adoarmă că-l năcăjeşti, ascultă-mă pe mine şi la cât mai multe şi mai frumoase scrieri! Dumnezeu să-ţi lumineze mereu calea şi să-ţi dăruiască pace şi linişte mereu, dragă prietene, pescar din undiţa căruia se nasc mereu cuvinte!

***
Dora Alina Romanescu,
(Elisaveta Georgescu): Prozator – Membru al U.S.R.

Un destin binecuvântat
„Cu o experienţă de viaţă acumulată în cei 67 ani ai săi, Virgil Stan, cuprins de „focul” ce arde până la automistuire, îşi descătuşează gândurile şi le transformă în scrieri ancorate într-o lume reală, în care autorul crede şi în care credem şi noi, convinşi de talentul domniei sale.
Născut pe 20 martie 1944 în comuna Pecineaga, Judeţul Constanţa, absolvent al liceului real „Mihail Eminescu din Constanţa şi al unei şcoli tehnice, s-a dedicat profesiei de constructor de nave, lucrând ca proiectant tehnolog în Şantierul Naval Constanţa timp de 17 ani şi alţi 16 ani în Şantierul Naval” 2 Mai” Mangalia (ulterior D.M.H.I.).
Odată cu ieşirea sa la pensie în octombrie 2000, descoperă o lume nouă, cea a Internetului, care îl fascinează. Avid după informaţii, descoperă site-urile de socializare şi mai ales pe cele unde alţi oameni simpli ca şi el, dar înzestraţi de natură cu harul povestirii, îşi deschid sufletele, creând uneori adevărate bijuterii literare sau poetice.
Ca pescar sportiv şi posesor de barcă, cutreieră marea în căutarea peştilor şi al poveştilor pescăreşti, ca apoi să aducă în atenţia celor dornici să savureze farmecul aventurilor pe mare, fascinante povestiri pescăreşti şi de viaţă, lansate mai întâi pe site-uri din Arizona şi Bruxelles prin anul 2009, apoi adunându-le într-o carte, dând naştere primei sale cărţi de debut „Iubirile unui pescar” – povestiri pescăreşti şi de viaţă, carte ce a văzut lumina tiparului în mai 2010 la editura Digital Data din Cluj Napoca. Lansarea acestei cărţi are loc în cadrul bibliotecii V.A. Urechea din Galaţi pe 20 mai 2010, alături de antologia de proză scurtă „Primăvara esenţelor”, editată de Asociaţia „Poezia Artelor” din Iaşi, la care participă cu nuvela „Secerătorul”.
În timpul redactări primei sale cărţi, scrie romanul „Cât de mult te iubesc…” pe care îl tipăreşte de data aceasta la Craiova, prin Editura AIUS, în iulie 2010. Cum plăcerea scrisului pune stăpânire pe timpul său liber de pensionar, urmează şi cel de al treilea roman, ca o continuare a celui dintâi, pe care îl încredinţează editurii GRINTA din Cluj Napoca, iar apariţia lui are loc în februarie 2011.
Scrie eseuri, nuvele şi uneori poezie. Acestea încep să apară în reviste ca” Moldova Literară” din Iasi, „Caiete Silvane” din Zalău, „Singur” din Târgovişte, „Constelaţii Diamantine” din Craiova, „Cuib Literar” din Călan, „Oglinda Literară” din Focşani şi în ziarul „Adevărul de seară” din august 2010. O alta apariţie este în antologia de proza scurtă a revistei SINGUR, din Târgovişte, în octombrie 2010.
In luna aprilie 2011 a fost primit în Liga Scriitorilor din România, filiala Iaşi, iar pe 8 mai 2011 are cea de a doua lansare, de data aceasta în urbea sa natală – Mangalia, în cadrul Centrul Militar Mangalia, prezentându-şi publicului cititor cele trei cărţi publicate. S-a bucurat de sprijinul Clubului Artelor „Solteris” din Mangalia, condus de poeta Emilia Dabu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Ultima sa apariţie literară a depăşit fruntariile ţării, având publicat eseul „Învingerea stihiilor”, tocmai în îndepărtata Nouă Zeelandă, în revista „Pagini româneşti, în Noua Zeelandă”, nr. 74, din august 2011.
Virgil Stan, creează personaje, destine, vieţi, ne întristează şi ne bucură, prezentându-ne romanele „Iubirile unui pescar”, „Cât de mult te iubesc…”, „Destine Paralele” existente în librăriile din Mangalia, iar acum ne aduce în atenţie ultimul său roman, „Ana, fiica munţilor”, o adevărată poveste de viaţă a unei tinere născută pe Valea Doftanei. Citind romanul, plecăm cu gândul să colindăm dealurile, văile şi munţii ca şi când ne-am afla în concediu, dar pătrundem adânc şi în labirintul unor destine de oameni ai zilelor noastre.

Virgil-Stan-Adriana

Discret, sentimental, meditativ, Virgil Stan, se remarcă, prin profunzimea, dar şi prin bucuria de viaţă ce erup din scrierile sale, prin autenticitatea, originalitatea, limpezimea ideilor, dar şi a textului. Fraze calde, simple, coerente, asimilabile, purtătoare ale unor mesaje constructive, „sunt armele” ce îl conduc pe drumul literaturii.
Virgil Stan ne dovedeşte că niciodată nu e prea târziu să-ţi împlineşti un vis, că lumea poate fi mai bună dacă noi oamenii, ieşim din inerţia îngenuncherii şi îndrăznim să evadăm în lumea miraculoasă a creaţiei”.

***
Ştefan Doru Dăncuş – scriitor
Director editura „SINGUR” – Târgovişte

„Deşi scris în manieră modernă, romanul ”Cât de mult te iubesc…” al lui Virgil Stan (Ed. Sim Art, Craiova, 2010) te aruncă de la primele pagini în intrigile rurale ale lui Liviu Rebreanu. Este vorba despre Săndica (personajul principal), o fată care, aflată la vârsta la care hormonii o iau razna, dezvoltă cu inconştienţă o dublă relaţie, într-un sat” undeva prin Dobrogea”. Plasat ca timp în perioada comunistă, când avântul de tip stahanovist era la mare preţ, romanul pune accent şi pe umorul celui exersat de Ioan Groşan; iată o dovadă, culeasă de la pagina 115:” Pătrunde-mă cu delicateţe şi sărută-mi sânii care tresaltă la fiecare apăsare a bastonului tău în flămânda mea pisicuţă, hrăneşte-o cu cel mai măreţ şobolan ce l-a primit până acum (…)”, îi spune Săndica tânărului profesor de franceză Mircea, pe care îl şi alege până la urmă ca partener de aventuri erotice.
Instabilitatea sentimentală îşi face efectul spre finalul cărţii, când este violată de inginerul agronom Viorel Axinte, provocat sexual de către fată în primele pagini. Se încheie astfel un fel de ciclicitate evenimenţială de felul romanului” Ion” (L. Rebreanu), cu excepţia faptului că eroina nu moare (precum Nadine din” Răscoala”), ci porneşte pe un drum separat al vieţii. Una peste alta, cartea e uşor de citit şi merită aplauzele publicului fie şi numai pentru că ne aduce aminte de” progresul” revoluţionar al vremilor de tristă amintire”.

***

Gheorghe A. Stroia
Scriitor – membru al L.S.R. – Filiala Iaşi.
Director al Editurii „Armonii Culturale” Adjud

În loc de pravoslovenie
„Iubirea – constanta vibrantă a umanului – o descriptivă şi sinergică actualizare în romanul lui Virgil Stan
Frământările curente ale cotidianului şi presiunea imensă pe care acestea le pun pe umerii contemporanului, obligă omul să iasă din atmosfera curent-banală, să-şi caute refugiu într-o nouă lume creată de el, doar pentru el, o lume în care suntem invitaţi cu persuasiune să ne regăsim şi noi. Unul dintre sentimentele care au cântat sau încântat speţa umană, de-a lungul istoriei, este dragostea, ca trăire situată uneori deasupra oricărei morale, oricărui viciu şi de foarte multe ori transformată în sentiment pur, nobil, din care să se nască poveşti de viaţă incredibile.
Se ştie, însă, că sufletul nu are vârstă, ci împrumută doar consistenţa amintirilor acumulate. Visul unei dragoste împlinite, împărtăşite, este un sentiment pe cât de comun, pe atât de greu de realizat. Oamenii ştiu să iubească în multe feluri, să-şi manifeste sentimentele, uneori – constructiv, alteori – distructiv. Se pricep de minune să fie duplicitari, să transforme neadevărurile proprii în adevăruri pentru cei din jur, să închege dragostea fragilă ca un balon de săpun, să creeze iluzii terminate deseori cu dezamăgiri crunte. Rareori se construiesc iubirile ce se dovedesc a fi sincere, înălţătoare, netrucate de dorinţe ori interese ascunse şi meschine.
De-a lungul istoriei au existat celebre perechi de îndrăgostiţi, care au făcut deliciul cititorului, împătimit să caute sublimul. Să amintim sumar, doar de câteva dintre ele: Cleopatra şi Marc Antoniu – o iubire desprinsă dintr-un scenariu shakespearian, o dragoste tulburătoare, dar neîmplinită datorită uneltirilor şi uneltitorilor potrivnici. O altă poveste de dragoste incredibilă este cea dintre Shah Jahan şi Mumtaz Mahal – finalizată cu ridicarea celebrei construcţii Taj Mahal (monument funerar) devenit simbolul planetar al iubirii eterne, în care se odihnesc cei doi îndrăgostiţi. Şi, fără să uităm de romantismul shakespearean Romeo si Julieta – o poveste de iubire universală, iubirea imposibilă, tragică sub toate aspectele ei. Şirul poveştilor incredibile de dragoste poate continua: Orfeu şi Euridice, Cupidon şi Afrodita, Ulise şi Penelopa, Paris şi Elena, Tristan şi Isolda, Othello şi Desdemona, Henry
şi Catherine, Maitreyi, Salim şi Anarkali, Abelard şi Eloise, Lancelot şi Guinevere, Piramus şi Thisbe.
Iubirile moderne sunt „upgradate”, denotând – parcă – mai puţin romantism şi implicând o mai mare detaşare emoţională. Eroii acestora sunt oameni obişnuiţi, însă, cu certitudine, povestea este lipsită de aura mitului sau doza de supranatural. Un astfel de love story, construit pe un triunghi al erosului este „Zborul spre stele” al romancierului din Mangalia Virgil Stan, ce publică frecvent, sub pseudonimul Gelu Pescaru, pe foarte multe dintre revistele literare online sau tipărite din ţară şi din diaspora.
Romancier, prin excelenţă, Virgil Stan ştie să deruleze cu flexibilitate, stil şi vervă scriitoricească, un fir epic limpede, fără rupturi de ritm, să „picteze” personaje vii, pline de surprize, desprinse – cu certitudine – din cotidian. În romanul său de dragoste, erosul – construit cu delicateţe şi o deosebită atenţie la detalii – este pur, lipsit de orice urmă de indecenţă ori trivialitate. Un om cu o experienţă remarcabilă de viaţă are abilitatea de a crea stări de exaltare incredibile: picură peste secvenţele „fierbinţi” nevoia de tandreţe şi romantism sau construieşte declaraţii de dragoste desprinse parcă din nemuritoarea poveste a sultanei Hafsa şi a lui Yavuz Sultân Selim Khan (conducător al imperiului otoman, dar şi un erudit creator de poezie arabo-persană din secolul al XVI-lea): „… acum sunt ca o adiere a brizei care-ţi şopteşte, suspinând de dor, numele în noapte, când nisipul umed mi se împleteşte în părul răsfirat peste umerii goi, dezmierdaţi de răcoarea mării. Sunt marea care-ţi sărută buzele înfierbântate de arşiţa iubirii încă nenăscute sau cerul înstelat care te îmbrăţişează în tăcere, aşa cum pot fi şi luceafărul ce străluceşte aninat la zenit în revărsatul zorilor. Îţi port în gând suspinul şi mă îmbăt din tăria sentimentului de împlinire…”.
Se spune că un roman fără o poveste este o scriere fără esenţă şi vibraţie şi, de ce nu, lipsită de valoare. La Virgil Stan există o poveste, în acest caz o furtunoasă idilă dintre „Cupidon” şi „Afrodita”, ce se petrece sub privirile insidioase ale „Herei”. În roman, Ştefan, un burlac boem – arătos şi bogat, le atrage în mreje, ducându-le în „alcovul” său pe cele două femei (mamă – Gloria şi fiică vitregă – Dalia), construind două fulgerătoare poveşti de dragoste paralele. În acest triunghi al dragostei, la bază sunt dorinţele raţionale, premeditate, ale celor doi protagonişti maturi, iar spre vârf este dorinţa sinceră, căutarea febrilă de rost şi împlinire a protagonistului mai tânăr. Apar astfel diferenţele clare de abordare, datorate experienţelor proprii şi viziunii diferite asupra vieţii – ca perpetuu spectacol. Romancierul se pricepe de minune să „deseneze” – în câmpul vizual al cititorului – florilegii, care să sublinieze feminitatea, să laude muza, fapt întreprins cu precizia unui ceasornicar elveţian care, cu o deosebită răbdare şi atenţie la detalii, îmbină rotiţă cu rotiţă pentru a-şi perfecta mecanismul.
Pedanteria este aproape feminină: „Rochiţa avea drapeuri frumoase, volănaşe la decolteuri şi bretele, iar la nivelul taliei era lucrată cu un passe plisat care-i scotea în evidenţă şi mai mult talia subţire. Avea sandale albe moderne, cu talpă platformă, potrivite pentru orice outfit, să pară şi mai înaltă. O poşetă minusculă îi atârna neglijent pe umăr.”

Virgil_Stan_Punti-peste_vremuri
Femeia şi feminitatea sunt punctate cu rafinament analitic – „Femeia trebuie de multe ori privită ca pe un obiect de artă. O originală sculptură a naturii, care a inspirat marii artişti ai lumii ce au generat opere nemuritoare cu dalta sau cu penelul lor. Fără o femeie frumoasă toate acestea nu puteau să apară.”, tot aşa precum iubirea este intuită ca sens tumultuos dar şi pozitiv al vieţii, un rug ce trebuie perpetuu întreţinut: „Iubirea nu poate rezista multă vreme dacă nu este exemplificată prin fapte, dacă zilnic nu-i dai dovezi că există în sufletul tău, aşa cum flacăra nu poate rămâne aprinsă dacă nu este alimentată cu oxigen. Ca să exemplifice acest lucru acoperi o lumânare cu un pahar făcând ca aceasta să se stingă. Iubirea nu poate fi durabilă dacă nu este protejată.”.
Printre întâmplările derulate rapid, pe firul poveştii transpar frământări, întrebări, implicaţii şi consecinţe pe care unii dintre eroii şi le asumă, iar alţii le neagă cu vehemenţă. Povestea în sine nu are ceva senzaţional, dar surprinde prin epicul articulat, bine structurat, prin situaţiile create şi pasajele descriptive generoase. Finalul acesteia este oarecum intuibil, Dalia nu se căsătoreşte cu boemul Ştefan, ci face o altă alegere, care cu certitudine îi va aduce mai mult echilibru, pace sufletească şi împlinire prin iubire.
Deşi se doreşte un roman modern de dragoste, „Zborul spre stele” are „ceva” din poveştile romanţate ale mijlocului secolului al XX-lea, din boemul cinematografiei americane. Modern este cadrul fizic şi conjunctura socială în care se petrece acţiunea, însă povestea şi personajele imprimă „peliculei” o doză de parfum retro, ceea ce este încă un aspect inedit din punct de vedere literar. Citind „Zborul spre stele”, ne amintim de protaza formulată de Gabriel Jose Garcia Marquez, şi anume: „Nu te iubesc pentru ceea ce eşti, ci pentru ceea ce sunt atunci când sunt cu tine.”. Un alt lucru îmbucurător este acela că poeţii şi cărţile Armonii Culturale au devenit lecturile favorite ale unor personaje de poveste – Dalia (vorbim aici despre poeta Georgeta Minodora Resteman şi cărţile sale de versuri „Descătuşări – Fărâme de azimă” şi „Rătăcite anotimpuri”). Din punctul nostru de vedere, lucrarea
 este încă o reuşită – în arealul romanului de dragoste, iar Virgil Stan – un savuros cronicar al iubirii – ca sentiment unic, înălţător, universal valabil.

***

Gheorghe A. Stroia,
Membru corespondent al
Academiei Româno-Americană

Notă publicată pe coperta romanului
„PARFUM DE ORHIDEE”

Proza contemporană românească a adăugat literaturii naţionale, dintotdeauna, figuri ilustre, reprezentative, creatoare ale eposului de factură existenţială, fie de proporţie picarească, fie imaginar-ancorată în cotidian.

 Evenimentele, uneori străbătute de romantism – prin erosul rezervat, fără urmă de trivial, alteori – însă – debordând de senzualitate, cu pedanterii şi broderii cvasi-lirice, au constituit miezul în jurul căruia s-a închegat un roman sau o nuvelă. De cele mai multe ori, eposul de factură romantică poate fi descoperit ca motiv într-o temă mai amplă sau chiar ca temă de sine stătătoare, devenind mobilul predilect al scrierii în sine. Dragostea a fost, este şi va fi întotdeauna, o poveste pe cât de nouă, pe atât de veche, scrisă dar mereu rescrisă, nu neapărat clasică, încartiruită în tipare sau îngrădită de canoane, ci liberă, chiar dacă finalul său nu poate fi întotdeauna unul fericit.
        În acest areal arondat noţiunii de roman se încadrează şi scrierile lui Virgil Stan. Povestea în jurul căreia se ţes romanele sale nu e structurată întotdeauna pe planuri de acţiune, dar implică niveluri de semnificaţie paralelă.
        Prozatorul mangalian se dovedeşte a fi un scriitor de forţă, cu un har deosebit de a face din lucruri – în aparenţă mărunte – detalii semnificative, de a creiona personaje pitoreşti, de a le racorda circuitului evenimentelor, într-o furtună căreia greu i se poate rezista. Cu un şarm special, cu un fel anume de a povesti, atent la tot ceea ce se întâmplă, Virgil Stan nu urmăreşte neapărat să fie cel mai citit romancier – în viaţă, dar are certitudinea acceptării de către publicul său cititor, putând fi înscris în eşalonul prolificilor prozatorilor români de azi, alături de: Ioan Lila, Cornel Boteanu, Mihai Leonte, Andrei Stan, Cristian Petru Bălan, Marian Vârtosu, Virginia Bogdan, fără a putea face o listă exhaustivă de nume…
Cum galeria de personaje a romanului semnat de Virgil Stan nu este una supradimensionată, iar acţiunea nu se prelungeşte dincolo de limita de suportabilitate lecturală, trebuie să-i dăm dreptate lui Raymond Queneau: nu contează dacă cineva priveşte un număr nedeterminat de personaje aparent reale într-un spaţiu ficţional prelungit de-a lungul unui număr nedeterminat de pagini sau capitole. Rezultatul va fi întotdeauna un roman.

***
Mihai Păstrăguş  – Critic de artă,
Profesor universitar, doctor  – Iaşi.

Romanul «Parfum de orhidee»
Note de lector:

“După James Joyce şi Samuel Beckett, care s-au situat, oficial, printre ultimii romancieri în sensul modern al promovării valorilor clasicismului în romanul contemporan, mai ales în perioada postbelică, se produce o schimbare fundamentală, ca viziune, discurs şi tematică. Se trece de la romanul fluviu de gen nobil, cu un anumit conţinut liric,  la romanul contemporan  polimorf de scurt-metraj cu accent pe notele dramatice ale  existenţei şi vieţii, se trece de la limbajul discursiv clasic la folosirea în exces a limbajului paradoxal şi eliptic cu note de absurd. Subiectele preferate cu cea mai mare cotă de atenţie sunt cele care se orientează spre patologia socială, sexualitatea uneori lubrică, puterea politică, moartea, spionajul, războiul, ficţiunea ştiinţifică  etc.
Romanul lui Virgil Stan, Parfum de orhidee, apărut la Editura Armonii Culturale – Adjud, are însuşiri preponderente  din prima etapă  istorică. Se distinge încă de la început, printr-un bogat material epic recoltat şi selecţionat din realitatea contemporană în devenire, centrat pe tema “dragostei” într-un context şcolar – liceal, ocolind cu precauţie căderea în licenţios. Este o ficţiune verosimilă, deşi are şi părţi ca : obiceiuri sociale, proverbe, dictonuri, situaţii economice şi politice, scene rezultate din viaţa şcolilor, descrieri de peisaje etc, care sunt în esenţă semificţiuni. Putem spune că este o ficţiune obiectivă, verosimilă dar nu veristă. Naraţiunea utilizată de autor este raţională, simplă şi directă, fără artificii inutile, fără inserţii ilogice şi, din acest motiv, romanul este  uşor de parcurs şi plăcut ca discurs literar, iar în final, dă cititorului, în mod limpede, un sens.
Materia epică este alcătuită din descrieri, interpretări, dialoguri, statistici comentate din reţeaua învăţământului, exemple din viaţa social-politică în care se încriminează moral tendinţele de corupţie, descrieri de natură, conflicte de familie, scene de amor, atmosfera din rândul şcolarilor claselor mari, din cancelarile profesorilor, comerţ, dar şi multe momente lirice de mare fineţe şi pline de romantism etc.
Diegeza romanului este cea obişnuită: autorul, scriitor experimentat şi cu simţul logic al lucrurilor, distribuie materialul epic pe  introducere, în care face un display al profilului moral şi profesional al eroilor romanului, un punct culminant eşalonat pe mai multe centre de atenţie şi, firesc, un deznodământ, adică o concluzie la premisele date.
Acţiunea romanului începe şi se desfăşoară cel mai mult la meditaţile profesorului de matematică, apoi se transferă în cancelarie, în casa profesorului , la restaurat şi în final în excursia de Paşte. Pe acest fundal se conturează caractere, interese şi jocuri de valori cu statut de simbol. Intâlnim astfel competenţa profesională, gelozia, invidia, trădarea, viaţa în singurătate, amorul fără dragoste, din pură plăcere erotică, interesele politice. Eroul romanului, după cum sugerează titlul, Parfum de orhidee, care simbolizează virilitatea masculină, este profesorul, încă tânăr, Sebastian Condurache, « disputat » ca un « trofeu » de mai mai multe personaje feminine, deopotrivă, eleve şi profesoare : Ramona, Angela, Minodora şi indirect chiar Georgeta, pentru ca, în final, să fie un alt deznodământ : Condurache – Adriana.

Virgil_Stan_Parfum_de_orhidee2
Autorul, pătruns de îndemnul horaţian din Ode, Aurea mediocritas, al spiritului de echilibru, îşi compune ficţiunea în diegeza realismului verosimil, dar şi al responsabilităţii social-morale. Tot astfel, guvernat de acelaşi principiu, construieşte şi imaginea personajului principal – profesorul Condurache. Centrează interesul pe profesorul de matematică, nu intâmplător. El personifică, fără să alunece în didacticism,  echilibrul psiho-moral, profesionalismul, răspunderea în actul educaţional cât şi în dragoste, neîmplicarea şi păstrarea distanţei faţă de partidele politice ca şi faţă de declaraţiile incendiare ale Minodorei, care personifică femeia interesului de conjunctură. Profesorul Condurache, prin logica şi coerenţa faptelor sale, se dovedeşte a fi un model de comportament, un înţelept şi un familist convins. Plăsmuit conştient pe o tramă axiologică, autorul împărtăşeşte valorile moralei
 eudemoniste şi nu al celei hedoniste. Acestuia îi corespunde perfect în plan moral Adriana, tânăra profesoară de română şi franceză, rămasă văduvă dintr-o căsătorie anterioară cu doi copii, care personifică sacrificiul de mamă responsabilă şi, în egală măsură, de soţie  model în familie şi societate.
Din punct de vedere literar, autorul construieşte dialoguri coerente purtătoare de sens moral, elevate intelectual, care pot  servi ca model cultural, pentru că foloseşte o limbă literară curată, guvernată de simţul esteticului. Susţin că trebuie considerată model pentru că se fereşte de vulgarităţi, de sofisme facile, de neologisme inutile. Romanul are un merit mare şi din acest punct de vedere.
Conflictele, generate de  diferenţele de concepţie asupra vieţii, se desfăşoară gradat pe mai multe planuri, de aceea, deznodământul se termină cu un happy end bazat pe logica interferenţei valorilor în care se impune ceea ce este firesc, natural şi uman. Autorul, luând profesorul ca centru de referinţă, încearcă să reconsidere valoarea şi statutul acestui gen de intelectual-educator  şi promovează un sistem de valori pozitive, de natură să conducă la progresul moral şi intelectual. Criteriul moral şi cel estetic ţin şi în această parte a romanului, am putea spune, capul de afiş.
Pe de altă parte, dacă un observator grăbit ar putea înclina să creadă că autorul Virgil Stan, «punând reflectorul» cu accent pe conflictele generate la nivelul comportamentului feminin, sancţionează punitiv femeia, se înşeală categoric. Autorul, conştient de importanţa şi poziţia socială a femeii în societatea contemporană, dimpotrivă, reconsideră demnitatea feminină, precum şi responsabilităţile enorme ale acesteia, redefineşte  literar femeia şi feminitatea, combate aventurismul, superficialitatea modelor efemere cât şi alte limite umane, dar reţine şi apreciază valoarea autentică de care este capabilă femeia în ridicarea calităţii vieţii morale, în cultivarea valorilor vieţii, în menţinerea sănătăţii tinerelor generaţii.
Prin modul cum autorul a construit ficţiunea românească, s-a plasat pe linia unei literaturi de rezistenţă, capabilă să cultive caractere, să ofere soluţii logice de viaţă şi, simultan, a cultivat cu asiduitate sentimentul frumosului moral şi artistic. De aceea  se poate spune că romanul şi-a îndeplinit cu brio funcţiile unei valori literare cu conţinut epic autentic: funcţia morală, funcţia alegorică, funcţia estetico-filosofică (anagogică), cât şi funcţia simbolică. Romancierul Virgil Stan atinge, prin romanul Parfum de orhidee, propus publicului, o cotă a maturităţii artistice, în sensul cel mai bun al contemporaneităţii“.


     Această notă de lector a fost publicată în revistele „Moldova Literară” din Iaşi şi „Agora” din Cluj, în numerele din iulie 2014.


UPDATE, Virgil Stan 31 August 11:01

Cartile mele:

  1. IUBIRILE UNUI PESCAR – poveşti pescăreşti şi de viaţă. Editura Digital Data – Cluj Napoca, 2010.
  2. CÂT DE MULT TE IUBESC… (roman) Editura Aius – Craiova, 2010.
  3. DESTINE PARALELE (roman, continuarea romanului Cât de mult te iubesc…). Editura Grinta, Cluj Napoca, 2011.
  4. ANA, FIICA MUNŢILOR (roman). Editura Karta, Oneşti, 2011.
  5. ZBORUL SPRE STELE – (roman). Editura Armonii Culturale, Adjud, 2012.
  6. PARFUM DE ORHIDEE – (roman). Editura Armonii Culturale, Adjud, 2014.
  7. PUNŢI PESTE VREMURI – povestiri, note de călătorie, poezii. Editura Inspirescu, Satu Mare, 2015
  8. ADRIANA – roman, Editura Armonii Culturale, Adjud, sept. 2015.

Mai multe despre scriitorul Virgil Stan, pe internet:

Virgil Stan s-a lansat ca scriitor la 66 de ani

adevarul.ro/locale/constanta/constanta-virgil-stan-s-a-lansat-scriitor-66-ani-1_50bd66387c42d5a663cb1b56/index.html

VIRGIL STAN, Un scriitor al tainicilor iubiri…

http://www.mangalianews.ro/fapt-divers/hobby/va-recomandam-sa-cititi/virgil-stan-un-scriitor-al-tainicilor-iubiri/

Pe Virgil Stan îl găsiți și pe Facebook:

https://www.facebook.com/pages/Virgil-Stan/138618486233923

****************************************************************

Aici se încheie periplul nostru scriitoricesc printre prozatorii și poeții Mangaliei. Fără a considera încheiat acest capitol, ci, doar o contribuție la o meritată Cronică virtuală locală, așteptăm de la dumneavoastră, cititorii noștri, vești, sugestii, completări, propuneri pe această temă.

******************************************************************

Surse documentare pentru serialul MANGALIA 20: 

  • Monografia „Mangalia în paginile vremii”autori Aurelia și Alexandru Lăpușan, Editura Dobrogea, 2007,
  • Site-ul Muzeului de Arheologie Callatis din Mangalia,
  • Publicații locale, județene, naționale,
  • Colecții de fotografii personale,
  • Materiale transmise de Biroul de presă al DMHI,
  • Alte surse: Internet, rețele de socializare.

 

Montaj foto titlu: Pictura „Mangalia veche”, 1945, Lucia Demetriade Bălăcescu și Mangalia, sensul giratoriu, 2014.


 

P.s. Stimați cititori, în completarea episoadelor postate sau a celor planificate să apară în serialul MANGALIA 20, vă invităm să ne trimiteți materiale cu referire la temele/ domeniile supuse atenției dumneavoastră – texte, fotografii, vederi, filme, linkuri spre anumite articole, pe adresa de e-mail [email protected].

 

Cu mulțumiri, MangaliaNews.ro, 25.08.2015.


 


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


9 COMENTARII

Leave a Reply