Tradiţii de Sfinţii Petru şi Pavel. Obiceiuri de SÂNPETRU DE VARĂ

0
841

traditii_de_sfintii_petru_si_pavel

TRADIŢII DE SFINŢII PETRU ŞI PAVEL – 29 IUNIE 2015: Pe 29 iunie,Biserica îi prăznuieşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Unul numit “piatra de temelie” a credinţei, iar celălalt “vas al alegerii dumnezeieşti”, ei sunt prăznuiţi în aceeaşi zi deoarece amândoi au murit în 29 iunie 67, la Roma, din porunca împăratului Nero.

Conform volumului Tradiţii şi Obiceiuri Româneşti, coordonat de editura Flacăra, ziua de 29 iunie, în care se sărbătoresc SFINŢII PETRU ŞI PAVELl, marchează miezul verii agrare şi perioada secerişului. Cei doi apostoli sunt sărbătoriţi împreuna pentru ca au murit in aceeasi zi, în anul 67, în timpul prigoanei creştine declanşată de împăratul roman Nero.

SFANTUL PETRU este patronul agriculturii şi răspunde de starea recoltelor, patronează căldura şi ploaia şi pedepseşte cu tunete şi grindină pe cei ce-l nesocotesc. Se zice că, atunci când SFANTUL PETRU plesneşte din bici, sar din acesta scântei, care, odată căzute pe pământ, se transformă în licurici. O altă legendă populară spune că, atunci când oamenii se îndepărtează de credinţă, SânPetru cheamă balaurii şi începe sa pornească grindina asupra acestora, marunţind-o, ca să nu-i pună pe oameni în mare pericol.

În ziua sărbătorii, oamenii obişnuiesc să dea de pomană pentru sufletele celor morţi- sărbătoarea fiind cunoscută şi sub numele de Moşii de SÂNPETRU. Conform credinţei populare, moşii ar fi fost nouă bătrâni care făceau doar lucruri bune şi minuni peste tot pe unde mergeau. De ziua Moşilor sau SÂNPETRU de Vară, femeile împart oale cu apă, pentru ca cei morţi să aibă ce bea pe lumea cealaltă – tot în această zi oamenii au voie să lucreze orice, dar să nu toarcă, căci se crede că astfel se întorc colacii de la morţi. În ziua Moşilor de Sânpetru, femeile dau de pomană şi vase cu vin, lapte şi mâncare gătită, vase care se împodobesc deseori cu flori şi cireşe.

Mai mult, AICI.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply