În anul 1912, viitorul romancier, eseist şi filosof în istoria credinţelor lumii, Mircea Eliade, este înscris şi urmează cursurile clasei I primare la Cernavodă. Tatăl său, ofiţer, fusese repartizat în garnizoana oraşului şi venise, evident, cu toată familia.
Mircea Eliade notează mai târziu despre oraşul de pe malul Dunării: „În amintirile mele, timpul acela se desfăşoară în plin soare, între Dunăre şi dealurile cărămizii calcinate, pe care creşteau măcieşi şi flori mărunte cu petale palide, uscate”. În perioada aceea a cunoscut Dobrogea. A cunoscut şi locuit verile în Techirghiol.
În „Memorii“ (1907-1960), el îşi aminteşte cu precizie de statutul lui de vilegiaturist la mare.
„Pe atunci, în 1912, Techirghiolul era încă un sat, avînd doar câteva clădiri mai arătoase: un hotel modern, cîteva hanuri, stabilimentul de băi fierbinţi, clădiri sumbre ale Coloniilor de vacanţă şi patru-cinci vile. Sus, pe deal, nevăzute din şosea se întindeau bordeiele tătăreşti. În vara aceea, tata închiriase pentru două luni o cameră spaţioasă într-o vilă. Toată familia făcea, dimineţile, băi calde de nămol. Ne întorceam apoi repede la vilă şi ne culcam din nou, ca să transpirăm. După-amiaza trebuia să dormim din nou, cel puţin un ceas, ca să ne odihnim. Căci, spunea tata, băile fierbinţi ne epuizau şi de aceea erau atît de miraculoase, pentru că obosesc omul pînă la măduvă, iar după aceea, silindu-l să se odihnească, îl fac mai zdravăn şi mai sănătos. Tata a fost atât de cucerit de această primă experienţă încît a hotărît, pe loc, că trebuie să avem o vilă a noastră, în care să putem petrece toată vara. Chiar în acel an a găsit şi a cumpărat un teren sus pe deal, şi când ne-am întors în vara următoare, ne aştepta acolo un început de vilă: două camere cu verandă şi o bucătărie în curte. (…) Acestui entuziasm i-a pus capăt intrarea României în război. Doi ani, n-am avut nici o ştire despre „Vila Cornelia“. Cînd ne-am dus din nou la Techirghiol, în vara lui 1919, n-am mai găsit decît zidurile. Unul din vecini spunea că vila fusese locuită şi apoi prădată de trupele bulgare. Dar o parte din mobilă am găsit-o, mai târziu, risipită pe la casele din sat”.
Cu siguranţă, vila a fost refăcută şi folosită ca un spaţiu de vacanţă. Mai târziu, în vara lui 1936, Mircea Eliade dezvoltă într-o conferinţă la Constanţa ideea constituirii unei Universităţi de vară dobrogene.
„Dobrogea trebuie să ia cunoştinţă de sine şi să contribuie la cultura românească prin ce are ea specific. Viaţa locală trebuie adusă la lumină. Şi ce ar putea fi mai fertil şi mai uşor de realizat decât o universitate de vară la Constanţa?“.
Sedus de idee, Mircea Eliade avansează şi proiectul de activitate al acesteia: prelegeri privind contribuţia Dobrogei în cultură, istoricul coloniilor greco-romane, relaţiile cu Balcanii şi cu sudul Rusiei, istoricul naţionalităţilor conlocuitoare, folclorul dobrogean, muzica orientală.
Totodată, la Constanţa se putea constitui un Centru de bizantinologie, arheologie şi orientalistică, să fie organizate un muzeu şi o expoziţie de pictură, să se ţină un curs special de istoria artei (în care ar fi fost reliefată şi contribuţia şcolii de pictură de la Balcic); toate contribuţiile ştiinţifice şi cronica activităţii Universităţii ar fi putut fi tipărite într-un buletin sau chiar o monografie.
Dar, se întreaba viitorul istoric al religiilor, „se vor găsi o mână de oameni energici şi tineri“ care să preia practic iniţiativa lansată?
În februarie 2012, la aniversarea centenarului naşterii marelui gânditor român, Primăria Techirghiol şi Ateneul cultural Dobrogeţia au montat pe clădirea numită cândva vila „Cornelia” două plăci memoriale.
Era prevăzut a începe cursurile de vară ale mult doritei universităţi la Techirghiol. Poate, vara aceasta…
Aurelia LĂPUȘAN, 14.03.2015.
