„Sunt mândru de numele meu şi mulţumesc părinţilor pentru numele care mi l-au dat”. A spus-o un ministru al Culturii. „Am apreciat întotdeauna la domnul Pruteanu eforturile care le-a făcut pentru ca limba română să fie vorbită corect”. A spus-o un prim-ministru. „Demersurile care le efectuează România sunt în primul rând diplomatice”. A spus-o un ministru de Externe. „Concertele care le susţin vara pe litoral arată că publicul încă mă vrea”. A spus-o o cântăreaţă de muzică uşoară. „Rezultatele care le-am obţinut în meciurile amicale nu prea contează pentru mine”. A spus-o un selecţioner al României.
Avem de-a face, după cum v-aţi dat seama din exemplele de adineauri, cu una dintre greşelile cele mai răspândite din limba română: renunţarea la prepoziţia „pe” din acuzativul cu prepoziţie „pe care”.
Desigur, variantele corecte şi pentru politicieni, şi pentru cântăreţi, şi pentru selecţioneri, şi pentru noi, ceilalţi, sunt:
„Sunt mândru de numele meu şi mulţumesc părinţilor pentru numele PE CARE mi l-au dat”.
„Am apreciat întotdeauna la domnul Pruteanu eforturile PE CARE le-a făcut pentru ca limba română să fie vorbită corect”.
„Demersurile PE CARE le efectuează România sunt în primul rând diplomatice”.
„Concertele PE CARE le susţin vara pe litoral arată că publicul încă mă vrea”.
„Rezultatele PE CARE le-am obţinut în meciurile amicale nu prea contează pentru mine”.
Cei cu mari resurse de îngăduinţă faţă de abateri vor obiecta din nou că ăsta e nazism gramatical şi că, important e până la urmă mesajul, nu corectitudinea lui. Mă emoţionează indulgenţa lor, dar le răspund printr-o pereche de enunţuri care demonstrează că erorile de exprimare pot fi cauzatoare de confuzii.
Iată enunţurile:
1.„Fiica mea a venit acasă cu o colegă care-o ajută la lecţii”.
2.„Fiica mea a venit acasă cu o colegă pe care-o ajută la lecţii”.
E uşor de observat că absenţa prepoziţiei „pe” schimbă atât sensul frazei, cât şi rostul persoanelor despre care e vorba în frază: cea care ajută devine cea ajutată şi invers. Prin urmare, „pe”-ul care se pune în anumite cazuri în faţa lui „care” nu e un moft, ci o necesitate care elimină ambiguităţile de interpretare. Ar fi nu doar nedrept, ci şi imprudent să-l scoatem din uz, aşa cum încearcă, din păcate, unii vorbitori.
Sigur, nu e cazul să intrăm în subtilităţi gramaticale, în explicaţii plicticos-pedagogice. E mult mai profitabil să avem un reper simplu, în funcţie de care să ştim când se pune „pe” în faţa lui „care” şi când nu.
Vă propun următorul tipar orientativ, fără nimic academic sau pretenţios: când substantivul îndeplineşte el însuşi acţiunea, prepoziţia „pe” nu trebuie aşezată în faţa lui „care”. Când substantivul nu îndeplineşte el însuşi acţiunea, se impune plasarea prepoziţiei „pe” în faţa lui „care”. De exemplu:
„Oamenii CARE au venit sunt de la scara vecină”.
„Medicul CARE l-a operat pe bunicul e foarte priceput”.
„Trenul CARE a oprit în gară vine de la Braşov”.
Dar:
„Cărţile PE CARE le-ai citit ţi-au plăcut foarte mult”.
„Cântecul PE CARE l-am auzit mi s-a părut cam trist”.
„Dobânzile PE CARE le plătim sunt prea mari”.
Repet, e doar o îndrumare pentru cine n-are chef să deschidă un manual de gramatică şi să aprofundeze cazurile substantivului. Dar cred că e o îndrumare utilă, capabilă să te oprească să intri singur în situaţii delicate.
Continuarea, pe digi24.ro, 22.09.2014.
