Constănţenii au câştigat nouă medalii la CN de lupte pe plajă

0
729

farmec.ro
carturesti.ro%20

lupte-pe-plaja-mangalia

Vineri şi sâmbătă au fost două zile de neuitat pentru cei aflaţi pe plaja Laguna din Mangalia, fiind martori la ceea ce înseamnă cu adevărat lupte pe plajă. Pentru primă dată în România, s-a organizat Campionatul Naţional de lupte pe plajă pentru cadeţi. Sâmbătă, a venit rândul juniorilor să se confrunte pentru o poziţie pe podium.

Ca şi în ziua precedentă, sâmbătă, dis-de-dimineaţă, luptătorii sosiţi de pretu-tindeni din ţară au venit pe plajă şi au început să se pregătească pentru a intra în arenă. Uneori, poate părea o joacă de copil, însă juniorii au luat în serios competiţia, iar pe faţa fiecăruia se observa dorinţa de a câştiga medalia de aur.

La concursul destinat cadeţilor, sportivii constănţeni care au reuşit performanţe notabile şi au câştigat medalii sunt: Nicolae Boantă (CS Farul), 60kg locul I, fratele său, George Boantă s-a clasat pe locul III, la aceiaşi categorie. Cristian Stoicescu (LPS) a câştigat locul III la categoria de 70 kg. La +70 kg, Marius Marian (Aurora 23 August) a ocupat tot locul III.

La categoria feminină, la 50 kg, Cristina Pintilie (LPS), antrenată de Marian Oancea, la Mangalia, a reuşit să o învingă pe dubla campioană mondială, Cristina Zoltan, în semifinală, ca mai apoi în finală, să o răpună pe Ştefania Pricop, medaliată cu argint la europene. Ana Maria Bunduc (CSS Mangalia) a câştigat premiul al treilea la categoria +50 kg. La juniori, Nicolae Boantă (CS Farul, 60 kg) a cucerit medalia de argint, în timp ce Ştefan Marin (+80) a obţinut bronzul. La fete, Nicoleta Popa, de la CS Mangalia, antrenată de Marian Oancea, a pierdut în finală şi a ocupat locul secund al podiumului.

Continuarea, AICI.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Luni, 01.09.2014.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply