Stau şi mă gândesc: de ce naiba ne-am chinuit noi prin străini, crescând copiii la telefon?! La ce bun sacrificiile atâtor mame din România care-şi ţin, cu greu, copiii la şcoli de specializare?!
Irina are vreo 50 de ani, a fost profesoară-n Bacău; de ceva timp îngrijeşte o bătrână în Italia ca să-şi ţină cei doi băieţi la şcoli. Acum, de curând, au terminat amândoi studiile: unul e inginer mecanic, altul expert bancar. După o perioadă de căutări, ţepe şi depresii, ambii au plecat în Anglia. Cel mare e zidar şi celălalt şofer!
Copiii noştri!
Crescuţi cu speranţa că vor trăi mai bine decât noi!
Au terminat şcoli, au trecut examene grele, au privit viaţa cu ochi strălucitori, cu încredere!
Mulţi, prea mulţi consideră că sunt iresponsabili, că nu ştiu pe ce lume trăiesc, că nu se implică politic şi social! Dar această lume, în care au venit fără voia lor, ce le oferă?! Sărăcie şi lipsuri! E suficient să ne gândim la alocaţia pentru copii, în valoare de 10 euro în România şi de peste 100 euro în mai toate ţările europene.
Copiii noştri cresc cu grija că li se termină acuarelele, că nu sunt bani pentru cărţi de citit, că dacă li se dezlipesc din nou pantofii, trebuie să aştepte o lună, nici gând să se poată apropia de cursuri de înot, de vioară sau de dans, precum semenii lor din alte ţări vecine.
Ştiu că nu vor putea merge în excursiile care costă prea mult pentru buzunarul părinţilor, învaţă să reziste şi devin tineri. Gândesc că vor munci şi le va fi mai bine! Dar convingerea lor se spulberă repede!
Dau interviuri, lasă CV-uri, şi descoperă în scurt timp că nu-i vrea nimeni! Puţinele oferte de muncă cer: experienţă minim 3 ani, două limbi străine, atestate, doctorate, certificate de orice fel! Proaspeţii absolvenţi îmbătrânesc brusc!
Vă invităm să citiți continuarea, aici: http://aquiahora.ro/ni-se-golesta-tara-domnilor/
26.07.2014.
