Mărgineanu – exploziv, pe scena plutitoare de la Mangalia! FOTO

0
784

Duminică, 20 iulie 2014, Mihai Mărgineanu și Banda lui au asigurat o ”Noapte albă la Marea Neagră” unui public care a depășit 8.000 de persoane.

Mărgineanu Band 5 (Small)

Concertul mult-așteptat a fost deschis de un cuplu de șapte stele: Julia, Romeo și fiul, Dorian Saleno. Spectatorii de pe litoral i-au revăzut pe cei care anul trecut au fost distinși cu Premiul Special VIP pe aceeași scenă, pentru promovarea imaginii României în lume.

Câteva mii de persoane au întâmpinat cu entuziasm recitalul tânărului Dorian Saleno, care la numai 10 ani are un palmares bogat de concerte și turnee susținute atât în țară cât și în străinătate.

Tenorul Romeo și soprana Julia formează primul cuplu de pop opera din lume, fiind considerați de către critica de specialitate drepte veritabile ”voci de aur” ale scenei internaționale. Momentul lor a surprins prin pasiune și trăire și a transmis publicului o stare extraordinară.

Prezentatoarea Alina a stârnit publicul să ghicească numele invitatului special al serii, el fiind omul care ”ne-a învățat cum cade copacul și pe care îl iubește toate femeile”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Evident că Mihai Mărgineanu nu a avut nevoie de altă prezentare. Peste 8.000 de oameni au dansat și au cântat alături de el și Bandă renumitele sale melodii. Ca întotdeauna, Mihai a fost o prezență excepțională și a promovat fiecare om din ”bandă”: Michele (chitară acustică), Nicu Dumitrescu (percuție), Florin Ionescu (tobe), Cristi Horia Sorin (vioară), Constantin Dragu, zis Kiba (chitară bass), Mugurel (tehnic) și Freddy (inginer sunet). Cu toții au făcut un adevărat show care a ridicat publicul în picioare.

Evident, a continuat campania surprizelor asigurate de sponsorii spectacolelor: Fan®Omania, Selgros, Kanal D și Romasse.

Seria ”Nopților Albe la Marea Neagră” continuă week-end-ul următor (26-27 iulie 2014) cu spectacolele intitulate generic FOLK-LOR, deci două seri de folclor deosebite.

Galerie FOTO:

Prezentatoarea Alina (Small) Cuplul iubirii (Small) Public Mărgineanu (Small) Mărgineanu Band 5 (Small) Public (Small) Mărgineanu Band 4 (Small) Mărgineanu _i fetele (Small) Mărgineanu 5 (Small) Mărgineanu 4 (Small)

margineanu-la-mangalia

Transmis: FanROmania, 21.07.2014.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply