O delegaţie din Mangalia vizitează oraşul Pale din Bosnia-Herzegovina

0
1682

farmec.ro
carturesti.ro%20


O delegaţie a Primăriei Mangalia, condusă de primarul Radu Cristian se află în perioada 5-8 iunie, în oraşul Pale (Bosnia-Herzegovina), în vederea stabilirii de programe comune în diverse domenii de activitate.

Deplasarea membrilor delegaţiei din Mangalia în ţara respectivă s-a efectuat ca urmare a invitaţiei ambasadorului Bosniei-Herzegovina în România, Excelenţa Sa domnul Duško Kovacevic şi a autorităţilor locale din Pale, care şi-au manifestat interesul de a purta discuţii cu omologii lor în vederea înfrăţirii viitoare dintre cele două oraşe. De asemenea, în cadrul întâlnirii se vor purta discuţii cu investitori privaţi din Bosnia-Herzegovina, având ca principal obiectiv cooperarea în domeniul economic şi turistic, dar şi a atragerii de investiţii străine în municipiul Mangalia. Totodată, vor fi stabilite relaţii de colaborare în domeniul culturii, artei şi educaţiei prin schimburi de experienţă bazate pe respect şi sprijin reciproc.

“Încă din 2013 au fost stabilite corespondenţe speciale cu reprezentanţii celor mai multe ambasade străine din ţara noastră. Totodată, s-au reluat contactele cu oraşele înfrăţite sau cu care avem relaţii de colaborare şi asociere. Sunt onorat că am dat curs invitaţiei autorităţilor din Pale şi sper ca proiectele noastre comune să se concretizeze în cel mai scurt timp în beneficiul ambelor părţi”, a declarat primarul Radu Cristian.

Pale este unul dintre cele şase sectoare ale oraşului Sarajevo-Est, situat în Republica Srpska, entitate a Bosniei-Herzegovinei. Sarajevo-Est este unul dintre cele mai mari oraşe din Balcani, fiind alcătuit din localităţi, sate, dealuri şi aşezări ante-belice ale suburbiei Sarajevo, întinzându-se pe o suprafaţă de 1450 km2, cu o populaţie însumând 77.000 de locuitori şi fiind parte a Zonei Metropolitane a capitalei.

Principala componentă economică de astăzi în Pale este turismul, oraşul fiind situat în zona munţilor Jahorina, Trebevic şi Igman, unde, în 1984, s-au organizat Jocurile Olimpice de Iarnă. Centrul de Ski Jahorina este recunoscut la nivel internaţional, având peste 20 km de piste amenajate la nivel olimpic. O altă componentă economică este industria de prelucrare a lemnului, ramură care cuprinde şi cei mai mulţi angajaţi dintre locuitori.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Joi, 5 iunie 2014, Biroul de presă al Primariei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply