Enoriaşii din Mangalia, aşteptaţi la Hramul Bisericii Sfântului Ierarh Nicolae

0
743

farmec.ro
carturesti.ro%20

Vineri, 6 decembrie,  parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Mangalia îşi prăznuieşte ocrotitorul, prilej cu care întreaga comunitate este chemată să-l cinstească şi să-l sărbătorească prin participarea la slujba de hram.

Hramul bisericii este sărbătoarea întregii comunităţi, ziua întâlnirii tuturor celor credincioşi la sfânta biserică, aşa cum onomastica este „hramul” fiecărui creştin, iar cei dragi vin să-l felicite şi să sărbătorească împreună cu el.  Este o zi de recunoştinţă faţă de binefăcătorul nostru, Sfântul Ierarh Nicolae, pentru ajutorul pe care-l primim neîncetat prin rugăciunile şi mijlocirea lui, atât la biserică, dar şi în familia fiecăruia dintre noi.

Vă invităm pe toţi, în această zi de sărbătoare, să mulţumim Sfântului Ierarh Nicolae pentru ajutorul şi ocrotirea pe care ni le-a oferit anul acesta, la fel ca în fiecare an de la începerea zidirii bisericii parohiale.

Sfântul Ierarh Nicolae este considerat unul dintre cei mai mari sfinţi ai Ortodoxiei, un adevarat învăţător, un mărturisitor neînfricat al Evangheliei, un întelept şi neobosit cârmaci al Bisericii Ortodoxe. Viaţa Sfântului Nicolae a fost o continuă luptă a bunătaţii, a milei şi iubirii de oameni. De aceea, Dumnezeu l-a învrednicit cu harul facerii de minuni, iar credincioşii îl cinstesc în chip deosebit.

Este unul dintre cei mai îndrăgiţi sfinţi, fiind cunoscut în toata lumea ca ocrotitor al copiilor şi tinerilor, aducător de daruri bogate, patron al familiei neîntinate şi al marinarilor. Folclorul românesc din moşi-strămoşi i-a închinat imnuri, colinde şi datini, fiind mesagerul lui Moş Crăciun.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Deşi în tradiţia românească se face diferenţă între Moş Nicolae şi Moş Crăciun, el este, de fapt, una şi aceeaşi persoană. Numele « Santa Claus », provenit din folclorul nordic, este, de fapt,  o prescurtare a Saint Nicholas (Sinterklaas,  Sant Niklaus). De la Sfântul Nicolae este moştenit obiceiul oferirii de cadouri în luna decembrie.

Cinstirea Sfinţilor înseamnă imitarea acestora; înseamnă că noi ne-am hotărât să devenim asemenea cu ei, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: “Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au grăit, vouă, cuvântul lui Dumnezeu, la a căror săvârşire a vieţii privind, să le urmaţi credinţa”.

Să facem în aşa fel, încât ceea ce la noi este de prisos să fie de ajutor celor care au lipsă. Sfântul Nicolae Cel Milostiv ne-ar îndemna să fim ca el. Sfântul Nicolae Cel Dătător de Daruri ne-ar îndemna să fim şi noi oferitori de daruri. Şi să facem aceasta cu inimă curată, cu dorinţa de a împlini lipsurile celor lipsiti. Să o facem cu inimă de părinte, de frate, de fiu, de prieten, cu inima care aduce mulţumire, aduce seninătate.

Dacă am putea face şi noi aşa, sigur s-ar bucura şi Sfântul  Nicolae, căci el ne e apropiat de suflet şi-l putem cinsti numai dacă suntem şi noi milostivi, buni, iertători şi îndurători cum a fost el.

Părintele paroh Dragoş Cristian Buzea.

editiadesud.ro, miercuri, 5 dec.2013.


piese-auto-mangalia.ro

farmec.ro


Leave a Reply